Home Life AC/DC și bateristul Phil Rudd s-au despărțit

AC/DC și bateristul Phil Rudd s-au despărțit

DISTRIBUIŢI

Despărțire între trupa AC/DC și bateristul său legendar Phil Rudd, ale cărui probleme cu justiția l-au împiedicat să participe la ultimul turneu mondial al celebrului grup de hard rock, relatează miercuri AFP.

Phil Rudd, 60 de ani, s-a arătat gata să se alăture trupei aflată în prezent în Europa cu turneul său ”Rock or Bust World Tour”, dar a spus că a fost „ignorat” de foștii săi prieteni, de la începerea problemelor sale cu justiția în Noua Zeelandă țară sa de rezidență.

„Nu m-au sunat. Le-am trimis o scrisoare și am încercat să mă întâlnesc cu Angus (n.r. Young, cofondatorul AC/DC), dar nu m-a contactat nimeni”, a mărturisit Rudd într-un interviu acordat postului australian Channel Nine. „Sunt foarte dezamăgit, dar asta este viața”, a spus el cu regret.

Rudd a fost arestat în septembrie la reședința sa din Tauranga, în nordul Noii Zeelande, pentru a-l fi amenințat cu moartea pe un antreprenor și pe fiica acestuia cărora le-a reproșat proasta organizare a evenimentului în care trebuia să-și lanseze albumul său solo ”Head Job”.

Bateristul fusese anterior acuzat că a ordonat un dublu asasinat și că a recurs la un prieten căruia i-a cerut „eliminarea” acestora, dar a beneficiat de prezumția de nevinovăție. După ce inițial a respins acuzațiile, Rudd a decis în deschiderea procesului său în aprilie să pledeze vinovat, în speranța evitării unei pedepse cu închisoarea.

Angus Young a publicat un comunicat în care arată că Phil Rudd nu mai este omul pe care l-a cunoscut în anii 1970 la crearea legendarului grup AC/DC, care a vândut 200 de milioane de albume în întreaga lume.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.