Secretul tinereții eterne, o enzimă care oprește efectele îmbătrânirii asupra organelor interne, a fost descoperit de cercetătorii americani de la Dana-Farber Cancer Institute din Boston.
Oamenii de știință americani au folosit o anumită enzimă în teste efectuate pe șoareci, pentru a opri efectele pe care procesul de îmbătrânire le are asupra organelor interne.
După ce va fi pusă la punct, procedura va putea fi utilizată și pe pacienți umani, cu scopul de a-i ajuta pe oameni să rămână pentru totdeauna tineri și sănătoși.
Prin activarea acelei enzime, procesul de degenerare a țesuturilor a fost inversat, după doar patru săptămâni, în cadrul testelor de laborator efectuate de specialiștii americani.
Studiul a fost coordonat de medicul Ronald DePinho, de la Dana-Farber Cancer Institute din Boston.
Studiul cercetătorilor americani s-a concentrat asupra telomerilor. Telomerii sunt markeri ai îmbătrânirii biologice care se găsesc în toate celulele și care au rolul de a proteja cromozomii. Mai precis, telomerii sunt pachete de ADN plasate la capetele cromozomilor, care au rolul de a împiedica dezintegrarea acestora, respectiv de a întârzia procesul îmbătrânirii. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, telomerii devin din ce în ce mai scurți, celulele nu mai sunt protejate și, în cele din urmă, mor. Se estimează că lungimea telomerilor se reduce, în medie, anual, cu 21 de nucleotide sau unități structurale.
Prin reactivarea enzimei telomerază, cercetătorii americani au reușit regenerarea telomerilor, împiedicând astfel micșorarea acestora și inversând procesul de îmbătrânire a organismului.
De altfel, importanța telomerilor a fost recunoscută în 2009, când trei cercetători americani (Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider și Jack W. Szostak) au fost recompensați cu premiul Nobel pentru medicină.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane