Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi închis vizitatorilor patru zile, la începutul lunii noiembrie, când vor avea loc filmări la un documentar istoric despre Vlad Ţepeş, iar în 8 noiembrie actorii, între care şi Dominic Purcell din „Prison Break”, vor putea fi văzuţi la lucru de către public.
O casă de producţie americană va realiza un film de patru ore despre domnitorul Vlad Ţepeş, între locurile alese pentru turnarea documentarului numărându-se şi Castelul Corvinilor din Hunedoara, unde filmările vor avea loc în perioada 5-9 noiembrie.
„Castelul Corvinilor a fost ales pentru turnarea celor mai importante secvenţe dintr-un film de patru ore despre domnitorul Vlad Ţepeş. Din păcate pentru turişti, în zilele de 5, 6, 7 şi 9 noiembrie Castelul Corvinilor va fi închis vizitatorilor, însă cei care doresc să-i vadă pe actori la muncă pot veni în 8 noiembrie, când vor avea ocazia să vadă modul în care se toarnă un film istoric”, a declarat directorul Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara, Constantin Tinca.
Potrivit acestuia, partenerul român al proiectului american – casa de producţie „Castel Film” – a anunţat că scenariul filmului istoric a fost scris sub consilierea unui istoric român contemporan pentru ca povestea să reflecte cât mai mult adevărul istoric al vieţii lui Vlad Ţepeş, iar costumaţia şi decorurile au fost alese şi realizate tot cu ajutorul unor specialişti români.
Filmul istoric „Vlad the Impaler” va fi o miniserie cu durata de patru ore, iar printre locurile de filmare alese de echipa de producţie se mai numără Cetatea Râşnov, Castelul Bran, Cetatea Sighişoara, Biserica Fortificată din Biertan, Palatul Cotroceni şi Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu. Filmările în România vor începe în 27 octombrie, la Bran, şi vor dura opt săptămâni.
Filmul istoric este regizat Keoni Waxman, iar din distribuţie fac parte actorii Dominic Purcell, cunoscut publicului român din serialul „Prison Break”, şi Scott Adkins, care a jucat în „Ultimatumul lui Bourne”.