Home Life Apa descoperită pe Lună are aceeași origine ca apa de pe Terra

Apa descoperită pe Lună are aceeași origine ca apa de pe Terra

DISTRIBUIŢI

Apa descoperită în mantaua Lunii are aceeași origine ca apa de pe Terra, provenind din meteoriți primitivi, afirmă oamenii de știință.
 În urmă cu 4,5 miliarde de ani, Luna s-a format prin acumularea unor deșeuri spațiale în fuziune, rezultate din impactul dintre protoplaneta Theia (de mărimea planetei Marte) și Terra primitivă. Potrivit oamenilor de știință, căldura degajată în urma acestei coliziuni ar fi trebuit să împiedice elementele care alcătuiesc apa (hidrogen și oxigen) să fie prezente în straturile profunde ale Lunii, întrucât aceste elemente ar fi trebuit să se evapore, scrie maxisciences.com.
Cu toate acestea, dispozitivele spațiale lansate de NASA, alături de eșantioanele lunare aduse pe Terra de misiunile Apollo au confirmat prezența apei pe Lună, atât în scoarță, cât și în profunzimile sale. Această descoperire datează de mai mulți ani și i-a intrigat pe cercetători, care au dorit să determine originea acelor molecule de apă lunară.
Savanții au cercetat în amănunt hidrogenul descoperit în cristalele și în fragmentele sticloase descoperite în rocile lunare și se pare că au aflat un răspuns. Potrivit unui studiu publicat recent în revista Science, acest element chimic, la fel ca apa găsită pe Lună, ar avea aceeași origine ca hidrogenul și apa de pe Terra. Această concluzie este susținută de analiza izotopilor de hidrogen și mai ales a celor de deuteriu (izotop al hidrogenului cu un neutron), care a dovedit cu un grad de precizie de 98% că originea hidrogenului din apa de pe Terra este aceeași cu originea acelor roci: din apa existentă pe meteoriții primitivi.

Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.