Institutul Cultural Român de la Varșovia este pentru a cincea oară partener al importantului Festival de Film de la Wrocław, desfășurat în acest an în perioada 24 iulie — 3 august. România va fi prezentă la atelierele ‘Studio Nowe Horyzonty’ (27-30.07.), unde Institutul susține participarea regizorului Nicolae Constantin Tănase, dar și în secțiunea de proiecții din afara concursului, cu filmul ‘Poziția copilului’, în regia lui Călin Peter Netzer.
Aflat anul acesta la cea de-a XIV-a ediție, Festivalul Internațional de Film ‘Nowe Horyzonty’ este cotat ca cel mai bun eveniment cinematografic polonez cu participare internațională.
Desfășurat în fiecare an la Wrocław, festivalul prezintă filme care depășesc cadrul cinematografiei convenționale. Având în paralel mai multe secțiuni —concurs, retrospective, proiecții speciale, completate de concerte, proiecții cu muzică live, proiecții în aer liber — evenimentul aduce în prim plan regizori care merg contra curentului și modelor, creatori cu stil propriu, inimitabil. Echipa de selecționeri a Festivalului alege în program, din toate colțurile lumii, filme puternice, cu forță de expresie și forme deosebite, care trezesc pretutindeni reacții extreme și emoții, care nasc polemici și discuții, admirație și proteste. Organizatorii îl numesc un festival al vizionarilor cinematografiei, al artiștilor fără compromisuri. În ultimii ani, programul fiecărei ediții include filme românești.
Unul dintre punctele importante din programul Festivalului este reprezentat de atelierele ‘Studio Nowe Horyzonty’, o inițiativă dedicată tinerilor profesioniști din domeniul cinematografiei, dornici să acumuleze cunoștințe pe tema funcționării pieței internaționale a filmului (promovare, marketing, vânzări, pitching, networking, organizare de festivaluri etc.). Atelierele sunt susținute de experți în domeniu — regizori, producători, agenți de vânzări, programatori de festivaluri, creatori de renume. Un rol important și activ în organizarea atelierelor îl are London Film Academy, coorganizator, alături de Creative Europe Desk Polska, al evenimentului. Printre ‘profesorii’ străini din acest an se numără Gavin Humpfries, David Pope (London Film Academy), Marc Guidoni (Fondivina), Raymond Phathanavirangoon (Hong Kong IFF), Guillaume de Seille (Arizona Films), Savina Neirotti (Torino Film Lab), Gulin Ustun (Istanbul FF, Meetings on the Bridge), James Mullighan (Cork Film Festival).
Această a cincea ediție a atelierelor va aduce cu sine cea de-a patra participare românească. În urma reușitelor prezentări susținute anii trecuți și ca o recunoaștere a valorii constante a cinematografiei românești, organizatorii au dorit ca și în 2014 să aibă invitați profesioniști din România, alegerea fiind acum Nicolae Constantin Tănase.
Nicolae Constantin Tănase și-a început studiile de film la Academia pragheză F.A.M.U. și a absolvit Secția Regie-film în cadrul U.N.A.T.C., în 2009. Filmul de licență ‘Outrageously Disco’ a câștigat numeroase premii, continuând succesul filmului de anul III, ‘Zombie Infectors 3’.
Primul său scurt-metraj independent, ‘Blu’, i-a adus premiul pentru ‘Cel mai bun Scurtmetraj Românesc’ la TransilvaniaIFF 2012, precum și alte trei premii la festivaluri internaționale. La Gala Premiilor Gopo 2013 a primit ‘Premiul pentru Tânără Speranță’.
Ultimul lui scurtmetraj ’12 minute’ și-a început traseul festivalier la TransilvaniaIFF și își continuă drumul la alte festivaluri.
În prezent este în etapa de post-producție cu lungmetrajul său de debut, ‘Lumea e a mea’, cu finalizarea în acest an.