Colagenul e de domeniul trecutului, spun cercetătorii, care au descoperit o nouă metodă de a mări buzele, la cerere. Chirurgii cosmeticieni de peste Ocean au descoperit că pot obține rezultate mai durabile dacă implantează în buze o grefă dintr-un mușchi al gâtului.
O echipă de chirurgi cosmeticieni din Florida a testat deja această tehnică, obținând rezultate bune în cazul a 25 de paciente, relatează BBC. Avantajul implantării grefei recoltate din mușchiul sternocleidomastoidian este că operația poate fi făcută simultan cu un lifting facial.
Buzele mai pline, mai bine conturate au darul de a întineri, acesta fiind și motivul pentru care din anii ‘80, când mărirea buzelor cu colagen a devenit disponibilă, din ce în ce mai multe femei au apelat la această operație.
De atunci însă au fost găsite noi și noi metode de a se obține același rezultat, tehnica de față având avantajul că este permanentă, întinerind cu cel puțin doi ani. Toate pacientele au fost mulțumite, deși rezultatele se văd abia după câteva săptămâni.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane