Home Life Câinii ar putea fi folosiți pentru detectarea cancerului de prostată

Câinii ar putea fi folosiți pentru detectarea cancerului de prostată

DISTRIBUIŢI

Flerul câinilor, utilizați pe scară largă pentru detectarea materialelor explozive și a drogurilor, ar putea veni în ajutorul specialiștilor dintr-un alt domeniu – cancerul de prostată -, informează AFP.
Câinii vor fi folosiți, grație simțului lor olfactiv extrem de sensibil, pentru a pune la punct un test urinar destul de simplu, prin care medicii vor putea să depisteze într-un stadiu precoce cazurile cele mai agresive de cancer.
„Un ciobănesc belgian, antrenat de militarii din aviația franceză, este deja capabil să depisteze cancerul de prostată. Un al doilea câine se află în etapa de antrenament. Aceștia sunt primii câini antrenați în Franța pentru detectarea cazurilor de cancer“, a declarat profesorul Olivier Cussenot, un reputat oncolog-urolog de la spitalul Tenon din Paris, aflat la originea acestei inițiative.
Pentru prima oară în Europa, un câine a fost utilizat pentru detectarea cancerului de prostată, afirmă medicul francez. Un test similar, citat într-un articol medical, a avut loc în Statele Unite, însă multe detalii despre acesta nu au fost publicate.
În cazul testului european, câinii au depistat cazurile de cancer cu o acuratețe de 91%. „Am fost surprinși de performanțele câinilor. Niciun alt test nu a avut rezultate comparabile“, a explicat savantul francez.
Medicina este interesată de mult timp de găsirea unei tehnici prin care medicii vor putea să se folosească de acuitatea olfactivă a câinilor pentru a depista cancerul.
În 1989, revista medicală „The Lancet“ a publicat un articol care prezenta cazul unor câini capabili să identifice leziunile canceroase de la nivelul pielii (melanom). Alte teste similare – câini care depistau cancerul pulmonar prin mirosirea respirației pacientului și cancerul de vezică prin mirosirea unor eșantioane de urină – au fost raportate în literatura medicală.
Anumite molecule volatile sunt deja asociate cu cancerul de prostată, cum este cazul, de exemplu, al sarcozinei, o substanță specifică formelor agresive de cancer.
Pentru a afla compoziția „parfumului“ cancerului, medicii francezi colaborează cu Christophe Junot, cercetător în cadrul Comisariatului pentru energie atomică (CEA). Savanții fac diverse teste, introducând diverse molecule solubile în eșantioane de apă, care sunt apoi mirosite de câini, ale căror reacții sunt „pândite“ de specialiștii ce speră să obțină astfel „formula corectă“.
Din cauza celor 71.500 de noi cazuri diagnosticate și a celor 8.790 de decese survenite în 2010, potrivit estimărilor INC din Franța, aceste cercetări ce vizează cancerul de prostată reprezintă o chestiune majoră în domeniul sănătății publice.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista „European Urology“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.