Home Life Când începe Survivor Romania 4?

Când începe Survivor Romania 4?

DISTRIBUIŢI

Reality show-ul Survivor a fost în topul emisiunilor TV, iar fanii se întreabă când va începe sezonul 4. Pe 30 septembrie, ProTV anunța că înscrierile pentru emisiune sunt în toi, concursul va începe în 2023, iar prezentator va fi Daniel Pavel, cel care a fost gazda sezoanelor 2 și 3.

Ce este emisiunea-concurs Survivor?

Formatul acestei emisiuni a fost conceput de Charlie Parson în 1992 și a fost utilizat prima dată în 1997 pentru „Expedition Robinson”, un program al televiziunii suedeze Strix. Succesul a fost instant, drept pentru care numeroase televiziuni au achiziționat acest format de emisiune.

Programul TV presupune izolarea unui grup de oameni într-un loc sălbatic și în condiții extrem de precare. Împărțiți în două triburi, Faimoșii și Sportivii, ei se vor înfrunta până când va rămâne un singur supraviețuitor. Existența în condiții vitrege, dar și intrecerile sportive, îi vor împinge pe concurenți să iasă din zona de confort și să își depășească limitele. În același timp, ei vor trebui să impresioneze publicul, cel mai puternic aliat.

Primele două sezoane au fost difuzate de Kanal D, iar câștigători au fost Elena Gheorghe și Edmond Zanidache (Zanni). Pro TV a achiziționat drepturile pentru cel de-al 3-lea sezon. Alex Delea a fost câștigătorul acestei ediții în care s-au stabilit recorduri de audiență. Prezentatorul sezoanelor 2 și 3 a fost Dan Pavel, cel care va fi gazdă și în sezonul 4.

De ce este Survivor atât de apreciat?

Survivor este o emisiune bine promovată. În prezent, drepturile asupra acesteia sunt deținute de Banijay Group, o companie franceză furnizoare de divertisment. Ca parte a strategiei de marketing, aceasta a încheiat o colaborare cu producătorul de sloturi online Big Time Gaming din Australia. În aprilie 2020, acesta a lansat Survivor Megaways, un slot care poate fi găsit și în multe site-urile care oferă pacanele gratis. Așa cum se întâmplă și în emisiune, întrecerea dintre Echipa Roșie și cea Albastră va genera mult suspans, dar și premii generoase, de până la 44.000 x miza.

Popularitatea emisiunii a crescut și mai mult în timpul pandemiei, când o mulțime de vedete au putut fi cooptate printre participanți. Așa se face că la Survivor România au participat Elena Gheorghe, Culiță și Iancu Sterp, Mihai Dinvale, Augustin Viziru, Alexandra Stan, Cătălin Moroșanu, Jador, Marian Drăgulescu, Cătălin Zmărăndescu, Robert Niță sau Roxana Ciuhulescu.

Ce condiții trebuie să îndeplinească participanții la Survivor?

Cei care au urmărit programul știu că pentru a reuși la această emisiune ai nevoie de unele calități deosebite. În primul rând, trebuie să ai un psihic de fier. În timpul concursului te vei confrunta cu lipsuri, condiții grele, situații conflictuale și probleme fizice. Spiritul de învingător te va ajuta să treci peste greutăți, să-ți înțelegi limitele și să încerci să le depășești. În plus, ai nevoie de o constituție fizică rezistentă și de o toleranță ridicată la durere. Nu în ultimul rând, abilitatea de a încheia alianțe și de a construi strategii eficiente va fi un factor hotărâtor în evoluția ta.

Conform tvmania.ro, producătorii vor să evite situația din sezonul precedent când mai mulți participanți au renunțat foarte repede. De aceea, pentru sezonul 4, înscrierea presupune, pe lângă completarea unui formular amănunțit cu date personale, și un chestionar cu 15 întrebări. Primul Războinic al viitorului sezon Survivor va fi ales în emisiunea La Măruță, în urma unor teste spectaculoase.

Cele 15 întrebări din formularul de înscriere la castingul Survivor

  1. Dacă vei câștiga premiul, ce intenționezi să faci cu banii?
  2. Ești fumător? Dacă da, câte țigări fumezi pe zi?
  3. Ce sporturi practici? Specifică gradul de performanță.
  4. Ai probleme de sănătate, iei medicamente în mod regulat, ai alergii?
  5. Știi să înoți? Dacă da, care este nivelul?
  6. De ce vrei să participi la SURVIVOR?
  7. Care sunt atuurile pe care te bazezi pentru a participa la SURVIVOR?
  8. Caracterizează-te în 3 cuvinte!
  9. Dacă vei primi șansa de a participa la SURVIVOR ca și concurent, ce crezi că te va pune în dificultate cel mai mult? Dar cel mai puțin?
  10. Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut până acum?
  11. Care este cea mai neferictă situație prin care ai trecut?
  12. Care este cel mai fericit moment pe care l-ai trăit?
  13. Care este cel mai interesant lucru pe care îl poți povesti despre tine?
  14. Cunoști pe cineva care s-a înscris la SURVIVOR? Dacă da, care este relația cu această persoană și cum se numește?
  15. Ai mai aplicat / participat la vreun alt program TV? Dacă da, detaliază.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.