Home Life Cântăreața britanică Lily Allen a născut o fetiță

Cântăreața britanică Lily Allen a născut o fetiță

DISTRIBUIŢI

Cântăreața Lily Allen a născut, în noaptea de marți spre miercuri, o fetiță care a primit numele de Marnie Rose Cooper. Artista britanică și soțul ei, Sam Cooper, au deja împreună o fiică, Ethel, în vârstă de 14 luni, informează contactmusic.com.
La începutul lunii ianuarie, cântăreața a postat o serie de mesaje pe Twitter, în care le dezvăluia admiratorilor ei că mănâncă mult curry pentru a provoca nașterea. Totodată, cântăreața spunea că va naște ascultând muzică rock, iar soțul ei i-a pregătit pentru acel moment special un CD cu piese ale trupei Pantera, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale curentului thrash metal. În vârstă de 27 de ani, Lily Allen a anunțat în 2009 că va lua o pauză în cariera sa muzicală, după ce a pierdut o sarcină. Între timp, cântăreața s-a căsătorit, a devenit mamă, a deschis un magazin de haine vintage cu sora sa, Sarah, și și-a lansat propriul studio de înregistrări. Lily și Sam Cooper, care este proprietarul unei companii de construcții, s-au logodit de Crăciun în 2010 și s-au căsătorit în iunie 2011. Lily a dat naștere primului său copil, o fetiță, la un an după un avort pe care l-a suferit, în octombrie 2010, pe când era însărcinată în luna a șasea. Cântăreața a mai pierdut o sarcină în ianuarie 2008.

Allen a devenit celebră pe scena muzicii pop în 2006, cu single-ul "Smile", și a avut un imens succes la nivel mondial cu albumul său de debut, "Alright Still", care s-a vândut în peste 2,6 milioane de copii. Albumul i-a adus nominalizări la premiile Grammy, BRIT și MTV Video Music. Artista a mai lansat albumul "It's Not Me, It's You", în 2009, pentru care a câștigat un BRIT Award la categoria "cea mai bună artistă britanică".
Irina Popescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.