Adolescenta din Onești care a câștigat, în urmă cu două săptămâni, concursul „Best Model of Romania 2011“ a fost descalificată și înlocuită pentru finala „Best Model of the World“ cu următoarea concurentă clasată în concurs, după ce părinții câștigătoarei au refuzat să o lase să plece în Bulgaria.
Potrivit unui comunicat de presă transmis ieri de organizatorii concursului „Best Model of Romania 2011“, agențiile ExclusivEvent și President Models, adolescenta din Onești care a câștigat, în urmă cu două săptămâni, concursul la nivel național a fost descalificată și înlocuită pentru finala „Best Model of the World“ cu următoarea concurentă clasată în concurs, după ce părinții câștigătoarei au refuzat să o lase să plece în Bulgaria, transmite corespondentul Mediafax.
Iuliana Stoleru, de 16 ani, din Iași, este noua deținătoare a titlului „Best Model of România 2011“, ea având 1,77 metri înălțime și dimensiunile 88-60-89. „Din cauza refuzului părinților Alinei Stoica, concurenta care a câștigat la Piatra Neamț titlul «Best Model of Romania 2011», de a-și lăsa fiica să reprezinte România în cadrul competiției «Best Model of the World 2011» din Bulgaria, organizatorii au fost nevoiți, conform regulamentului care se aplică în orice competiție de acest gen, să o descalifice pe Alina și să acorde titlul «Best Model of Romania 2011» următoarei concurente clasate în concurs. Așadar Iuliana Stoleru este noua deținătoare a titlului «Best Model of România 2011» și reprezentanta care a plecat astăzi (ieri – n.r.) spre Bulgaria să ne reprezinte cu onoare țara în competiția «Best Model of the World 2011»“, se arată în comunicat.
Iuliana Stoleru va fi, timp de un an, imaginea „Best Model of Romania“ și a semnat un contract de management exclusiv cu agențiile First Models și President Models, având șansa de a profesa ca model la nivel internațional.
„Am fost puși în fața unei situații cu totul și cu totul «inedite», care sperăm să nu se mai repete prea curând, un caz unic în cei peste 10 ani de experiență în acest domeniu, pe care am fost nevoiți să-l soluționăm conform regulamentului, după ce am epuizat toate încercările de a remedia situația pe cale amiabilă cu părinții Alinei Stoica, în avantajul fiicei lor. Din păcate pentru Alina, ea este încă minoră și trebuie să se supună deciziilor luate de către părinții ei, chiar și în situațiile în care aceste decizii nu au nimic în comun cu fericirea Alinei, cu bucuria unei asemenea reușite sau cu onoarea de a reprezenta România într-o competiție internațională“, se arată în comunicat.
Home Life Câștigătoarea „Best Model of Romania 2011”, descalificată și înlocuită pentru finala din...