Noile tehnologii scurtează în fiecare clipă distanțele, iar informațiile fac înconjurul Pămåntului cu o viteză amețitoare, însă cu toate acestea lumea rămåne plină de locuri secrete, inaccesibile oamenilor de rånd, dintr-o sumedenie de motive, potrivit Listverse.com, citat de ziare.com.
Chair dacă putem realiza cu ușurință o listă a celor mai „celebre“ locații secrete, adevărul este că puține persoane se pot lăuda că au vizitat aceste locuri, din moment ce însăși existența multora dintre ele este pusă sub semnul întrebării.
Mezgorie, orașul secretelor
Mezgorie este un oraș închis din Rusia, creat în 1979 pentru a găzdui personalul unei presupuse baze nucleare secrete din interiorul Muntelui Yamantau, cel mai înalt din partea sudică a masivului Ural. Zvonurile despre existența unei facilități nucleare în interiorul muntelui au fost lansate în anii ‘90 de Statele Unite, după ce sateliții americani au observat lucrări de amploare în zonă. Rusia a oferit diferite explicații de-a lungul anilor, însă nici în ziua de astăzi nu este clar ce se ascunde sub muntele păzit de două garnizoane ale armatei ruse.
Arhivele Secrete ale Vaticanului
În ciuda denumirii lor misterioase, arhivele Vaticanului sunt puse la dispoziția publicului larg și orice document poate fi studiat, în baza unei cereri, cu condiția să fie mai vechi de 75 de ani, pentru a proteja informațiile diplomatice și guvernamentale. Accesul fizic în interiorul arhivelor este într-adevăr restricționat, dar asta pentru că Vaticanul a adunat o colecție de documente ce se întinde pe 84 de kilometri de rafturi, o zonă în care vizitele turistice sunt considerate nepotrivite.
Metroul secret din Moscova
Zvonurile spun că metroul din Moscova este dublat de încă un set de tuneluri, mai lungi chiar decåt cele destinate transportului de persoane, construit în timpul regimului stalinist.
Se presupune că aceste tuneluri fac legătura între cele mai importante obiective din capitala Rusiei, cum ar Kremlinul, cartierul general al serviciilor secrete ruse, aeroportul Vnukovo-2, un oraș subteran și alte puncte de importanță strategică.
Existența metroului secret nu a fost confirmată sau infirmată niciodată de serviciile secrete ruse sau de conducerea metroului public.
White’s, clubul domnilor excentrici
Clubul londonez White’s a fost fondat în 1693 de către italianul Francesco Bianco și este unul din cele mai exclusiviste localuri din întreaga lume. Accesul femeilor este interzis cu desăvårșire în incinta clubului, iar membrii acestuia sunt renumiți pentru pariurile lor extravagante. Pentru a fi admis în clubul White’s ai nevoie de invitația oficială a unui membru actual, care la råndul său trebuie să aibă aprobarea altor doi colegi.
Zona 51
În ciuda sutelor de referiri făcute în filmele SF și presă, baza americană din deșertul Nevada rămåne în continuare învăluită în mister. Existența Zonei 51 nu a fost recunoscută nici pånă în clipa de față de guvernul american, însă adepții teoriei conspirației susțin că aici sunt testate aparate de zbor și diferite tehnologii extraterestre.
Biroul 39, Coreea de Nord
Conspiraționiștii susțin că Biroul 39 din Phenian, Coreea de Nord, este sediul unei organizații secrete care spală bani și conduce afaceri necurate în numele dictatorului Kim Jong-il, de mai bine de 30 de ani. Organizația ar controla circa 120 de companii străine și ar deține 20 de conturi off-shore, prin intermediul cărora își desfășoară afacerile ilicite, iar cartierul general s-ar afla în sediul Partidului Muncitorilor din Phenian.
Buncărul Mount Weather
Centrul pentru operațiuni de urgență Mount Weather din Virginia, Statele Unite, a fost construit în anii ‘50, în timpul Războiului Rece, ca o ultimă șansă de salvare a celor mai importanți oameni ai Statelor Unite, în cazul unui atac nuclear. Operațiunile desfășurate aici de agenția pentru situații de urgență FEMA sunt strict secrete, fiind cunoscut doar faptul că, în cazul unor urgențe locale de pe teritoriul Statelor Unite, cea mai mare parte a telecomunicațiilor este deviată prin infrastructura de la Mount Weather. Accesul vizitatorilor este strict interzis.