China va trimite, până la sfârșitul acestui an, prima sa sondă spațială pe Lună, a anunțat, miercuri, presa oficială, citând o sursă din administrația guvernamentală. Fazele de elaborare și construire pentru misiunea fără echipaj uman Chang'e-3 s-au încheiat. Misiunea a "intrat oficial în faza de lansare", a anunțat Administrația de stat pentru știință, tehnologie și industrie, potrivit agenției China Nouă.
Sonda spațială va fi lansată "până la sfârșitul acestui an", de la baza Xichang. Aceasta este prima sondă spațială chineză care va fi plasată pe Lună, utilizând o tehnică încă nefăcută publică pentru a-și reduce viteza.
În mitologia chineză, Chang'e este numele unei femei care trăia pe Lună, într-un palat de jad. Numele său a fost dat deja sondelor spațiale de observare a Lunii lansate în 2007 și 2010.
Programul spațial chinez este administrat de Armata de eliberare populară, care nu a confirmat deocamdată oficial această lansare.
În paralel cu programul misiunilor spațiale cu echipaj uman la bord, China a inițiat un program de explorare a Lunii și vrea să devină al treilea stat care a trimis un om pe satelitul Terrei. Niciun astronaut nu a mai ajuns pe solul lunar din 1972. China a încheiat deja cu succes, în iunie, cea mai lungă misiune a sa cu echipaj uman la bord – Shenzhou X -, considerată de administrația de la Beijing drept "o etapă victorioasă" în cursa pentru realizarea unei stații spațiale permanente proprii, până în 2020.
Mediafax