Cometa Lovejoy a fost aruncată în corona soarelui la aproximativ 140.000 km de suprafața stelei noastre. Temperaturile în coroană pot ajunge la 1,1 milioane de grade Celsius, astfel încât cei mai mulți cercetători au așteptat distrugerea completă a călătorului de gheață. Dar Lovejoy să dovedit a fi făcută din material dur. Un clip video filmat de Solar Dynamics Observatory (SDO) de la NASA arată obiectul de gheață ieșind din spatele soarelui și azvârlit înapoi în spațiu.
Cometa, descoperită de către astronomul amator australian Terry Lovejoy în 27 noiembrie, a sfidat așteptările de a fi distrusă în timpul apropierii de soare.
În schimb, SDO a văzut cometa ieșind din spatele soarelui, supraviețuitoare trecerii prin coroana soarelui și a temperaturii mistuitoare de aproape 2 milioane de grade .
Anticipând acest moment, cinci sonde spațiale din SUA, Europa, Japonia și-au indreptat instrumentelor lor spre obiect, pentru a profita de ocazia rară de a observa întâlnirea unei comete cu soarele.
„Cred că primul lucru pe care trebuie să-l spun este aceasta: am greșit, greșit, greșit…”, scrie astronomul Karl Battams, de la Observatorul Naval din SUA, care a recunscut pe blogul său cu privire la calculele legate de dispariția iminentă a cometei lui Lovejoy. „Și nu am fost niciodată atât de fericit că am greșit!”. De ce? Pentru că, spune el, asta e când oamenii de știință învață cu adevărat ceva.
„Acesta este un caz în care dimensiunea contează”, spune Dean Pesnell, om de știință ce se ocupă de proiecte pentru SDO de la Centrul zborurilor spațiale „Goddard” din Greenbelt, Maryland . „Cu cât ești mai mare, cu atât mai multe șanse ai să poți scăpa de întânirea cu soarele”, sau de periheliu.
Deoarece cometa a fost foarte strălucitoare în timpul observării sale, „am știut că a fost una foarte mare”, spune Dr. Pesnell . Dar a fost greu să-i atribuie un număr de masă. Deoarece cometa a supraviețuit, acum cercetătorii estimează masa acesteia a fi de cel puțin 1 miliard kg, sau 1.1 milioane de tone. Dr. Battams spune că a estimat inițial mărimea nucleului, la nu mai mult de aproximativ 200 de metri în diametru. Acum, spune el, este mult mai probabil ca dimensiunile nucleul să fi în mod semnificativ mai mari.
În plus, Solar Dynamics Observatory a avut și misiunea de colectare a spectrelor de la cometă, in scopul înțeleagerii compoziției sale.
Cu atâția sateliți disponibili pentru a observa întâlnirea cometei cu soarele, oamenii de știință au fost capabili de a urmări mai mult decât călătoria sa toridă. Solar Dynamics Observatory a filmat cometa, deoarece a dispărut în spatele soarelui, apoi a reapărut. Satelitul NASA a fost în poziție de a filma cometa, deoarece acesta a traversat partea opusă a soarelui.
Cometa C/2011 W3 aparține unei clase de comete cunoscute sub numele de Kreutz. Ele au fost numite pentru astronomul german Heinrich Kreutz, care, în anul 1888, a publicat calcule ce arată că cele trei comete observate între 1843 și 1882 au fost, probabil fragmente de o cometă mai mare, care s-a rupt în timpul întâlnirii sale cu Soarele mult mai devreme.
Aceste trei comete au fost considerate „mari” deoarece au fost suficient de luminoase pentru a fi văzute chiar și de către observatori ocazionali, fără ajutorul binoclurilor sau telescoapelor. Unele au fost vizibile în timpul zilei.
Cometele se apropie de soare în mod regulat, dar rareori avertizează cu privire la intențiile lor suicidare. De aceea, oamenii de știință au fost atât de încântați de „Lovejoy”. Astronomul amator australian Terry Lovejoy a descoperit fragmentul rătăcitor de gheață pe data de 27 noiembrie, oferind cercetătorilor suficient timp pentru a porni campania lor de observare.
Și această campanie a fost intensă, care a implicat cinci sonde spațiale diferite. În plus față de SDO, SOHO și STEREO, oamenii de știință au folosit satelitul japonez Hinode și un satelit ESA, Probe, pentru a urmări mișcările lui „Lovejoy”.
{flv}2011-12-20_cometa{flv/}
Dan Preda
