Home Life Conchita Wurst, va evolua pe scena cabaretului Crazy Horse, din Paris

Conchita Wurst, va evolua pe scena cabaretului Crazy Horse, din Paris

DISTRIBUIŢI

Conchita Wurst, care a câştigat concursul Eurovision 2014, va evolua între 9 şi 15 noiembrie la Paris, pe scena celebrului cabaret Crazy Horse, considerat un veritabil „templu” dedicat nudităţii feminine, au anunţat joi reprezentanţii companiei franceze.

„Femeie de alt gen, artist liber, care se joacă cu convenţiile cu graţie, entuziasm şi umor”, potrivit managerilor de la Crazy Horse, Conchita Wurst, în vârstă de 25 de ani, primul travestit care va evolua pe scena cabaretului parizian înfiinţat în 1951, va oferi spectatorilor „strălucire, o voce de soprană, barbă şi bătăi din gene false”.

Conchita Wurst va interpreta trei secvenţe create special pentru ea pe baza repertoriului său muzical, alături de dansatoarele de la Crazy Horse. Regia va fi asigurată de coregrafa Blanca Li, iar costumele pe care le va purta Conchita Wurst sunt realizate de creatorul de modă Jean-Paul Gaultier.

Înfiinţat în 1951, Crazy Horse invită de câţiva ani diverse personalităţi artistice care susţin spectacole pe scena cabaratului, în sistem de rezidenţă, timp de câteva săptămâni. Printre vedetele care au acceptat această invitaţie se numără actriţa franceză de comedie Clotilde Courau, starleta Dita von Teese şi cântăreaţa Arielle Dombasle.

„Parisul este oraşul iubirii, sinonim al senzualităţii şi al femeilor de excepţie. Crazy Horse reprezintă ansamblul acestor valori. Sunt încântată să o întruchipez pe femeia sublimă şi senzuală şi să am posibilitatea de a trăi o aventură atât de strălucitoare şi de formidabilă”, a declarat Conchita Wurst într-un comunicat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.