Femeile care consumă două pahare de vin, bere sau tărie în fiecare zi sunt mai puțin expuse riscului de îngrășare comparativ cu femeile care nu consumă deloc alcool, potrivit unui studiu american publicat în „Archives of Internal Medicine“, informează AFP.
Cercetătorii de la Brigham and Women’s Hospital din Boston (SUA) le-au întrebat pe 19.000 de femei americane, care nu aveau probleme legate de greutatea corporală, în vârstă de peste 39 de ani, câte pahare de alcool consumă în fiecare zi și au monitorizat voluntarele timp de 13 ani.
Din acest eșantion, grupul cel mai important din punct de vedere numeric era alcătuit din femei care nu consumau deloc alcool (7.346).
Al doilea grup ca mărime (6.312 femei, reprezentând aproape o treime din totalul voluntarelor) era alcătuit din femei care au declarat că beau echivalentul unei treimi de pahar de vin, bere sau tărie în fiecare zi.
Aproximativ 20% dintre voluntare au spus că beau echivalentul unui pahar de alcool pe zi, 6% – echivalentul a două pahare și 3% – echivalentul a mai mult de două pahare de băutură alcoolică.
Paharul de alcool considerat standard în Statele Unite ale Americii, indiferent dacă este vorba de un pahar de vin (15 cl), de bere (35 cl) sau de tărie (43 ml alcool 80°), conține aceeași cantitate de alcool – 14 grame. Pe parcursul celor 13 ani de monitorizare, femeile care nu consumau deloc alcool au fost cele care s-au îngrășat cel mai mult, iar cele care consumau echivalentul a două pahare pe zi au fost cele care au rezistat cel mai bine fenomenului de luare în greutate.
Băutura cea mai eficientă împotriva kilogramelor suplimentare s-a dovedit a fi vinul roșu, însă toate tipurile de alcool consumate, inclusiv vinul alb, berea sau băuturile spirtoase, au condus la apariția aceleiași „legături invers proporționale între consumul de alcool și riscul de a deveni supraponderal sau obez“, afirmă autorii acestui studiu.
Autorii studiului au evitat însă recomandarea consumului de alcool, fie și în cantități moderate, ca mijloc de luptă împotriva obezității, din cauza problemelor medicale și psihosociologice asociate cu alcoolul.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane