Compozitorul Cornel Fugaru, în vârstă de 70 de ani, este internat în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență Elias, cauza acestei nefericite întâmplări fiind o suferință cronică gravă. Medicul Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al spitalului, a confirmat faptul că artistul este internat în spitalul amintit, precizând că se dorește păstrarea intimității diagnosticului.
Cornel Fugaru, născut pe 2 decembrie 1940, la București, este un renumit compozitor de muzică ușoară, cântăreț și instrumentist. Totodată, a fost liderul formației rock românești Sincron, înființată în 1964 și destrămată în 1978. Formația a acompaniat cântărețe celebre precum Anda Călugăreanu, Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac.
Fugaru a făcut numeroase turnee în străinătate, a făcut parte din jurii naționale de concursuri de muzică ușoară, a susținut numeroase concerte și recitaluri la televiziune, a apărut ca interpret în filme – „Opt minute de vis“ (1966), regia Mihai Constantinescu; „Opt exerciții de 625 de linii“ (1967), film TV; „Împușcături pe portativ“ (1967), regia Cezar Grigoriu – și a scris și muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia“, „Cici“, Cei 4 M“, „Oacă și Boacă“ etc.
Melodii ca: „Ducea rufele la râu“, „Pe lângă plopii fără soț“, „Alunelul“, „Jocul fetelor“, „Sârba muntenească“, „Hăulita de la Gorj“, sunt doar câteva dintre cele adaptate de Cornel Fugaru.
Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără „Dau viața mea pentru o iubire“, „Nu sunt sclavul tău“, „Eu nu mai sunt cel de ieri“, Cornel Fugaru colaborând foarte mult cu soția sa, Mirela Fugaru. De-a lungul carierei a primit numeroase premii la festivaluri precum cel de la Sofia (1968), Poznan (1978), Mamaia (1983 și 1986), Australia (1997 și 1998), dar și premii ale Uniunii Compozitorilor din România (1988, 1990, 1995) etc.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane