Corul Capelei Sixtine va susține în septembrie în Hong Kong, pentru prima dată, un concert în cadrul unui turneu în Asia de Est care nu va include Beijingul, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de agenția AFP.
Părintele Federico Lombardi a declarat AFP că turneul este în faza de pregătire, fără să ofere mai multe informații decât cele furnizate de cotidianul La Croix și de EDA (agenția de informații a misiunilor străine din Paris), potrivit cărora turneul include spectacole la Macao (19 septembrie), Hong Kong (21 septembrie) și Taipei (23 septembrie). Corul Capelei Sixtine este una din cele mai vechi corale religioase din lume, iar cântăreții, care participă în mod normal la evenimentele liturgice ale papei, au mers deja în diferite regiuni și capitale ale lumii.
Potrivit EDA, inițial era prevăzut ca și Beijingul să găzduiască un concert al Corului Capelei Sixtine, în acest sens fiind purtate negocieri între Vatican și guvernul chinez, însă acestea nu au fost încununate de succes.