Home Life Criza a făcut prima victimă printre miliardari

Criza a făcut prima victimă printre miliardari

DISTRIBUIŢI

Cum a ajuns cel mai bogat om din Irlanda să dea faliment. Povestea primului mare miliardar care și-a pierdut averea din cauza crizei economice

Sean Quinn, cunoscut drept „Mighty Quinn“, a fost cel mai bogat om din Irlanda. În 2008 deținea o avere de 3.7 miliarde de lire sterline. Ieri, Înalta Curte din Belfast a declarat falimentul omului de afaceri, care are acum datorii de 2.5 miliarde de lire.
„Anunț cu mare amărăciune că am solicitat să fiu declarat falimentar la Înalta Curte din Belfast“, mărturisea Sean Quinn, citat de Daily Mail, după inițierea acțiunii.
El este primul mare miliardar care își pierde averea din pricina crizei financiare.
În perioada 2000-2007, Irlanda a înregistrat o perioadă de „boom“ economic, ceea ce a contribuit la creșterea averii lui Quinn, care avea afaceri în asigurări și construcții.
După declanșarea crizei financiare, el a mizat pe Banca Anglo-Irlandeză, cumpărând acțiuni ale acesteia și riscând astfel întreaga avere a familiei.
La scurt timp după ce a achiziționat respectivele acțiuni la Banca Anglo-Irlandeză, aceasta a dat faliment, calculele recente indicând că el are datorii de 2.5 miliarde de lire sterline.
„Nu are în acest moment nicio posibilitate de a-și plăti datoriile. A rămas cu foarte puține bunuri“, a declarat avocatul lui Quinn, care a solicitat în instanță falimentul acestuia. Banca Anglo-Irlandeză, redenumită Irish Bank Resolution Corporation, a declarat că investighează validitatea falimentului omului de afaceri, având în vedere că aceasta a fost obținută în Țara Galilor, nu în Irlanda.
Legile falimentului din Marea Britanie, care se aplică Țării Galilor, dar nu și Irlandei, prevăd că o persoană poate să înceapă din nou o afacere la un an după ce a fost declarată falită. În Irlanda poți să conduci o afacere doar după 12 ani de la declararea falimentului.
   
Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.