Internetul are o influență majoră asupra modului în care gândim, inclusiv asupra modului în care ne folosim memoria: specialiștii arată însă că influența nu ar fi tocmai pozitivă, în cazul memoriei. Google, Facebook, Wikipedia și alte surse de informare schimbă modul în care ne formăm amintirile. Avem la dispoziție, instantaneu, orice sursă de informare, motiv pentru care memoria începe să ne lase când avem nevoie de ea. Este așa-numitul „efect Google“, studiat de psihologi la Universitatea Columbia, în Statele Unite, arată revista „Science“, citată de ziare.com. De multe ori, când uităm ceva, avem la dispoziție alte surse de informare, cum ar fi rudele, colegii de la muncă sau prietenii, motiv pentru care aceștia servesc ca surse de informare externă. Însă Internetul oferă mult mai mult decât aceste surse, cu mai puțin efort. „Avem și ceva dependență de Internet, ne așteptăm să obținem informații de câte ori vrem să știm ceva“, explica Betsy Sparrow, profesor de psihologie la Universitatea Comlumbia. Experimentele au arătat că, în cazul în care ne așteptăm ca informația să fie stocată într-un computer, ne vom aminti mai puțin decât în cazul în care știm că informațiile vor fi șterse și nu le putem regăsi. Însă memoria nu cedează complet, când știm că avem informația stocată în computere: avem șanse mai mari să ne amintim în care folder din computer este stocată informația. Astfel, efectul Google este că, în prezent, avem tendința să ne amintim mai curând unde sunt lucrurile și cum putem să le găsim. Specialiștii nu cred însă că efectul Google este unul negativ: în final, această schimbare ne poate ajuta să înțelegem lucurile mai bine și să învățăm mai bine. „Memoria nu înseamnă doar a memora“, susține psihologul, care adaugă că efectul ne poate ajuta să ștergem informații de care nu avem nevoie și să ne ocupăm mai mult de procesarea informațiilor existente, mai precis de o mai bună înțelegere.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane