Creierul uman este ca o bibliotecă, numai că stochează amintiri în loc de cărți. El trebuie să stocheze informații de la cele lipsite de importanță până la cele deosebit de importante, de la un număr de telefon până la amintirea primului sărut.
Nimănui nu îi place o bibliotecă în care cărțile se pierd sau sunt puse în rafturile nepotrivite. Indiferent că ești un student care trebuie să învețe pentru un examen foarte important sau o persoană preocupată de programarea la un medic, trebuie să faci anumite lucruri pentru a-ți îmbunătăți memoria.
Consumă alcool într-o cantitate moderată, informează How Stuff Works. Specialiștii recomandă, spre exemplu, consumul vinului, însă un pahar, maximum două pe zi, nu o sticlă întreagă. Consumul mărit de alcool este un handicap pentru memorie.
Alcoolul consumat în cantități mari are o influență negativă asupra creierului. Chiar și activitățile simple, precum numărarea în sens invers sau recitarea alfabetului, devin foarte grele sub influența alcoolului.
Specialiștii au descoperit, în urma unor studii, că două pahare de vin pe zi ajută oamenii să
nu dezvolte maladia Alzheimer.
Du-te la doctor dacă ești depresiv!
Dacă ești depresiv, mergi la doctor pentru un tratament adecvat. Stresul și furia vor ataca anumite părți ale creierului responsabile cu memoria.
Depresia a fost adesea identificată greșit ca fiind o problemă de memorie, deoarece un simptom principal al acesteia este incapacitatea de concentrare. Dacă nu te poți concentra la tema de la școală sau asupra informațiilor necesare pentru a finaliza o activitate la locul de muncă, ia aminte la ceea ce poate fi un semn clar de depresie.
Fă mișcare. Dacă ai mai făcut din când în când o pauză de la studiat sau de la muncă pentru a face puțină mișcare în jurul blocului sau în jurul clădirii de la muncă, vei înțelege de ce este important acest pas.
Exercițiile sunt benefice nu numai pentru trup, ci și pentru creier. Fără mișcare și o dietă potrivită, poți ajunge la obezitate, inclusiv la accident vascular cerebral și Alzheimer.
8 secunde de concentrare
Pentru a-ți aminti un lucru ai nevoie de 8 secunde de concentrare. Nu contează cât de minunat este, dacă nu te concentrezi asupra sa, nu o să ți-l amintești.
De exemplu, atunci când întâlnești o persoană nouă, încearcă să îi acorzi mai multă atenție în timp ce întinzi mâna pentru a face cunoștință, pentru că apoi o să îți fie mai ușor să îți amintești numele său.
De obicei, ești tentat să acorzi mai multă atenție modului în care cealaltă persoană arată și la impresia pe care o faci decât la ce spune persoana respectivă.
De asemenea, când întâlnești o persoană, repetă-i numele, în acest mod îl vei reține mai ușor.