Home Life Demis Roussos a murit

Demis Roussos a murit

DISTRIBUIŢI

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 69 de ani.

Demis Roussos, pe numele real Artemios Ventouris Roussos, s-a născut la 15 iunie 1946, în Alexandria, Egipt, dintr-un tată grec și o mamă egipteană de origine italiană. Pasionat de mic de muzică, a fost fascinat de ritmurile arabe , pentru ca la vârsta de zece ani, să descopere jazz-ul și să învețe să cânte la trompetă. Tot în copilărie, a făcut parte, timp de cinci ani, din corul bizantin al bisericii grecești din Alexandria, relatează AGERPRES.

După ce Demis a împlinit cincisprezece ani, familia lui s-a mutat în Grecia. Elev în timpul zilei, seara interpreta la trompetă în diferite cluburi din Atena. La scurt timp, a înființat trupa ”The Idols”, unde a debutat ca basist.

Într-o bună zi, cânt solistul trupei a fost indisponibil, Demis i-a luat locul la microfon. Rezultatul a fost unul uimitor, publicul rămânând impresionat de interpretarea sa a unor piese precum ”The House of The Rising Sun” și ”When A Man Loves A Woman”.

Nu după mult timp, Demis Roussos l-a întâlnit pe Lakis Vlavianos, omul care avea să devină principalul său compozitor. O nouă formație a luat naștere, numită We Five, de data aceasta cu Demis pe post de vocal.

În 1968, cariera muzicală a artistului grec avea să fie, din nou, consolidată, după ce i-a întâlnit pe Vangelis Papatanassiou și Loukas Sideras, doi muzicieni de top. A treia formație s-a înființat, Aphrodite’s Child, cu Demis pe post de basist și vocalist.

A urmat un turneu la Paris, unde, după câteva concerte de succes, le-a propus un contract. Primul album Aphrodite’s Child s-a vândut în peste un million de exemplare. Nouă luni mai târziu, șlagărul ”Rain and Tears” devenise un single de top la nivel european. A urmat un alt album legendar, intitulat 666, după care însă, din motive mai puțin cunoscute, Aphrodite’s Child s-a destrămat.

Din acest moment începe cariera solo a lui Demis Roussos, cu albumul ”On the Greek Side of My Mind” (1971), ce conține hitul ”We Shall Dance”. A urmat un lung șir de hituri internaționale, compuse alături de Lakis Vlavianos, printre care ”Forever and Ever”, ”My Friend the Wind” și ”Velvet Morning”.

Începând cu 1975, Demis s-a aflat într-un turneu internațional timp de opt ani. În Brazilia, a reușit să umple un stadion cu 150.000 de spectator, record ce fusese realizat doar de Frank Sinatra.

După o perioadă de retragere din viața artistică, la 14 iunie 1985, Demis Roussos a trăit un eveniment ce avea să-l determine să revină pe scenă. În timp ce călătorea din Atena spre Roma, avionul său a fost deturnat de teroriști.

După această experiență traumatizantă, la care s-au adăugat trei zile petrecute într-o închisoare din Beirut, Demis s-a decis să contribuie, prin muzică, la realizarea idealului de pace și bună înțelegere între popoare.

Reîntors în studio, a înregistrat douăzeci de melodii noi, compilate pe albumul ”The Story of Demis Roussos”, pe care l-a promovat pe întregul mapamond. În 1986, aflat într-un turneu de trei săptămâni în URSS, a fost invitat, alături de importanți oameni de știință, scriitori și cântăreți să asiste la forumul pentru pace și dezarmare din Moscova, februarie 1987.

Au urmat noi hituri internaționale, printre care ”Quand je t’aime” și ”On ecrit sur le murs”. Printre cele mai bine primite albume ale sale din această perioadă s-au numărat ”Voice and Vision” (1989) și ”Immortel” (1995). Printre cele mai recente realizări discografice ale sale amintim: ”Serenade” (1996), ”Mon ile” (1997), ”Auf meinen Wegen” (2000), ”Demis” (2009). De-al lungul carierei sale, a vândut peste 60 de milioane de albume.

Demis Roussos a concertat în repetate rânduri în România, față de care mărturisea că are o afinitate aparte. De altfel, cea de-a doua lui soție, Pamela Rațiu, a fost româncă.

Ultima reprezentație live în București a artistului a avut loc la 5 decembrie 2013, când a interpretat melodii specifice sărbătorilor de iarnă.

 

{youtube}dxaSPW1MN5I{/youtube}

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.