Dietele bogate în roșii reduc cu 26% riscul de apariție a maladiilor cardiace, însă nu protejează organismul împotriva riscului de accident vascular cerebral.
Efectul protector contra bolilor cardiace se datorează unor compuși prezenți în aceste legume, afirmă cercetătorii de la Universitatea Tufts din Boston.
Licopenul este un antioxidant care oferă tomatelor culoarea roșie și se găsește în concentrații ridicate în aceste legume, dar și în produse derivate precum sucul de roșii, ketchup și pasta de tomate, informează dailymail.co.uk.
Potrivit cercetătorilor americani, consumul regulatr de licopen, vreme de mulți ani, are un efect protector consistent asupra inimii. Autorii studiului au ajuns la această concluzie după ce au analizat o serie de date provenind din diverse studii realizate pe parcursul unui deceniu, cu scopul de a identifica efectele pe care licopenul le are asupra sistemului cardiovascular.
Câteva studii anterioare despre relația dintre licopen și bolile cardiace au generat rezultate neconcludente.
Unele dintre acestea au arătat faptul că o concentrație ridicată de licopen în organism este asociată cu un număr mai mic de infarcte, însă alte studii nu au reușit să identifice niciun beneficiu pentru starea de sănătate.
Cercetătorii de la Universitatea Tufts au comparat datele provenind din dosarele medicale ale câtorva sute de pacienți care au participat la un studiu de lungă durată despre bolile cardiace, denumit Framingham Offspring Study, organizat în Statele Unite.
Participanții și-au notat "tiparele" alimentare pe care le aveau de-a lungul anilor, precizând în notițele lor inclusiv dacă roșiile sau produsele din roșii făceau parte în mod regulat din dietele lor.
Rezultatele acestui studiu, publicate în cel mai recent număr al British Journal of Nutrition, au arătat faptul că dietele pe bază de alimente ce conțin licopen, ținute pe o perioadă de peste 11 ani, reduc riscul de apariție a maladiilor cardiace cu 26 procente, însă nu au niciun efect asupra riscului de declanșare a accidentelor vasculare cerebrale.
În 2012, cercetătorii finlandezi au descoperit că bărbații care au în organism cele mai mici concentrații de licopen se confruntă cu un risc mai mare cu 60% de a suferi un infarct.
Alte studii recente sugerează faptul că roșiile ar putea avea chiar și potențialul de a alunga depresia, iar proprietățiile lor antioxidante sunt asociate de multă vreme cu reducerea riscului de aparție a cancerului de prostată.
Mediafax