Acordul între Google și mai multe edituri, care permitea digitalizarea a milioane de volume, a fost blocat de o instanță de judecată din Statele Unite ale Americii, informează BBC News Online.
Compania online a scanat deja milioane de cărți pe care le-a publicat pe platforma Google Books. Pentru această operațiune, Google a ajuns la un acord cu publisherii care a pus capăt unui proces de șase ani în care era acuzat de încălcarea drepturilor de autor.
Totuși, o instanță din New York consideră că acest acord îi oferă companiei Google un avantaj nedrept pe piață.
În SUA, Google, Sindicatul scriitorilor și Asociația editorilor americani au semnat un acord în octombrie 2008, în urma unei acțiuni în instanță înaintate, în 2005, de către autori și editori, împotriva companiei de Internet, pe tema încălcării drepturilor de autor în cazul digitalizării cărților. Acordul prevede, printre altele, ca Google să aloce o sumă de 125 milioane de dolari pentru recompensarea autorilor ale căror volume au fost digitalizate fără autorizația lor.
În pofida acestui acord, îngrijorarea privind încălcarea drepturilor de autor a persistat, în condițiile în care pentru multe cărți scanate de Google nu a putut fi stabilit cui îi aparțin drepturile de autor.
Departamentul american de Justiție a aprobat verdictul, consideråndu-l corect. Instituția a criticat Google deoarece acordul dintre companie și edituri îi oferea gigantului web drepturi exclusive asupra operelor în cazul în care deținătorii drepturilor de autor nu puteau fi indentificați sau găsiți.
Pe de altă parte, repezentanții Google au declarat că sunt „dezamăgiți“ de verdictul curții americane. Ea a mai precizat că, indiferent de consecințe, Google va continua digitalizarea cărților.
Google a digitalizat pånă în prezent circa 15 milioane de cărți.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane