Documentele cu ajutorul cărora Albert Einstein a fugit din Germania nazistă în Marea Britanie au fost descoperite după ce au rămas depozitate aproape 80 de ani, informează dailymail.co.uk.
Controlorii de la aeroportul Heathrow din Londra au fost extrem de uimiți în momentul în care au descoperit acel tichet de intrare în țară, care marchează sosirea celebrului fizician în Marea Britanie.
Einstein era evreu și a fugit în Marea Britanie după ce regimul nazist a pus o recompensă pe capul său, fiind considerat „dușman al lui Adolf Hitler“.
Potrivit documentului descoperit, Einstein a intrat în Marea Britanie prin Dover, pe 26 mai 1933, venind din Ostende (Belgia).
În acest document, Albert Einstein a declarat că ocupația sa era cea de profesor și că naționalitatea lui era cea elvețiană. Pe verso, savantul le-a indicat ofițerilor de la biroul de Imigrare că urmează să predea la Universitatea Oxford.
Documentul va fi expus la Merseyside Maritime Museum din Liverpool.
Albert Einstein a fost păzit de militarii britanici pe parcursul rămânerii sale în Marea Britanie, după ce s-a aflat că naziștii vor să îl asasineze. El deținea funcția de profesor emerit la Academia Prusacă de Științe din Berlin încă din anul 1914.
Când Adolf Hitler a devenit cancelar al Germaniei, în 1933, evreii au început să fie persecutați. Liderul nazist a anunțat o zi de „boicotare a evreilor“ chiar în acel an și a ordonat arderea multor cărți, inclusiv cele ale lui Einstein.
Acesta a locuit timp de câteva luni în Anglia, în 1933, și apoi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane