Ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional „Danube Express” va avea loc luni, 6 octombrie, începând cu ora 10.00, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi.
În perioada 6-18 octombrie, peste 1.000 de militari şi 400 de mijloace tehnice din unităţi ale Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, elemente de sprijin din cadrul Forţelor Terestre, precum şi detaşamente aparţinând forţelor armate ale Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii, vor participa la exerciţiul tactic cu trageri de luptă, cu armamentul individual, în Poligonul Smârdan.
Scopul exerciţiului constă în dezvoltarea şi menţinerea nivelului de instruire al militarilor şi creşterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, prin aplicarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor specifice NATO.
Scenariul exerciţiului este unul fictiv, bazat pe ducerea luptei de apărare pe poziţii de către o grupare de forţe constituită din subunităţi de infanterie mecanizată, tancuri şi artilerie, cu sprijinul forţelor aeriene.