Documente din Arhivele Secrete ale Vaticanului vor fi făcute publice în cadrul expoziției „Lux in Arcana“, ce va avea loc anul viitor la Roma. Muzeul Capitoliu va fi cel ce va găzdui adevărate comori istorice, manuscrise și pergamente de o importanță deosebită. Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, a fost cel ce a făcut cunoscută această veste extraordinară în cadrul unui comunicat de presă, prezentând totodată dorința de a aprofunda istoria și de a contribui la găsirea adevărului și a binelui. Acesta a vorbit și despre faptul că „Bogăția intrinsecă a expoziției este cu atât mai mare cu cât ea va avea loc în afara Vaticanului“. Un alt oficial, monsegnorul Sergio Pagano, prefectul Arhivelor Secrete ale statului Vatican, a dezvăluit faptul că documentele nu au rolul de a produce revelații, ci vor contribui la cinstirea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a nu uita tratamentele groaznice din lagărele naziste.
Speculațiile asupra dezvăluirii acestor documente nu au încetat să apară. Specialiștii presupun că aflarea conținutului nu va afecta nimic din ceea ce ține de spiritual, însă ar putea rescrie istoria. Aceștia susțin ipoteza aflării unor informații ce pot zgudui lumea, povești despre civilizații dispărute: „Textele secrete distrug omenirea dacă sunt făcute publice“. Cu toate acestea, setea de a cunoaște aceste secrete va fi în sfârșit potolită, cunoscut fiind faptul că încă din secolul XVIII toți cei aflați pe Sfântul Scaun au interzis orice modalitate de a intra în contact cu documentele.
Deși arhivele pontificatului lui Pius al XII-lea sunt închise pentru „încă trei sau patru ani“, secretariatul Vaticanului a încuviințat desfășurarea acestei expoziții.
Printre documentele atât de așteptate spre a fi parcurse se numără și „Dictatus papae“ al papei Grigore al VII-lea din secolul al XI-lea, în care pontiful a afirmat supremația papilor în fața oricărei alte puteri, inclusiv a celei exercitate de împărați. Unele dintre aceste secrete au constituit un motiv de îngrijorare și pentru papa Pius al XII-lea, acuzat de unii reprezentanți ai evreilor că evită să dea informații pentru a stopa Holocaustul. Expoziția „Lux in Arcana“, ce se va desfășura timp de șapte luni, va fi vernisată anul viitor, în luna februarie, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la înființarea arhivelor de către papa Paul al V-lea în Palatul apostolic din Roma.
Home Life Expoziția „Lux in Arcana” mijlocește dezvăluirea documentelor din Arhivele Secrete ale Vaticanului