Home Life Expunerea regulată la știri negative oferă „imunizare” împotriva tristeții

Expunerea regulată la știri negative oferă „imunizare” împotriva tristeții

DISTRIBUIŢI

Expunerea repetată la știri negative, cum ar fi cele despre catastrofe naturale și crime, poate oferi o "imunizare" la stările de spirit depresive și proasta dispoziție, afirmă cercetătorii israelieni de la Universitatea din Tel Aviv.
"Proasta dispoziție încetinește procesul de cunoaștere. Am demonstrat că, la nivel contraintuitiv, putem evita de la bun început proasta dispoziție insistând asupra unui eveniment negativ", a afirmat Moshe Shay Ben-Haim, coordonatorul studiului, adăugând că, atunci când titlul unei știri negative din ziar atrage atenția, oamenii ar trebui să citească articolul până la capăt, informează dailymail.co.uk.
Expunerea repetată la informațiile negative le va permite oamenilor să își continue ziua "într-o stare de spirit mai bună și fără efecte nocive", a afirmat cercetătorul israelian.
Specialiștii au verificat teoria folosind testul Stroop, în cadrul căruia subiecților li se arată un număr de termeni, scriși în culori diferite, iar aceștia trebuie să indice culoarea în care sunt scrise cuvintele respective. Experimentul a relevat faptul că subiecții au avut nevoie de mai mult timp pentru a preciza culoarea unor cuvinte negative precum "terorism", decât a cuvintelor neutre, cum ar fi "masă".
În majoritatea cazurilor, subiecților li s-a cerut să identifice patru sau cinci cuvinte negative și patru sau cinci cuvinte neutre, urmând să repete testul de 10 sau 12 ori. Cercetătorii au descoperit că, atunci când subiecților li s-a arătat același cuvânt negativ de minimum două ori, aceștia au putut să identifice imediat culoarea termenilor.
Pe de altă parte, când participanții la studiu au văzut cuvintele negative doar o dată, au identificat mai greu culoarea termenilor neutri.    

Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.