Home Life Falsa Miss România atacă presa. Iată dovada contrafacerii.

Falsa Miss România atacă presa. Iată dovada contrafacerii.

DISTRIBUIŢI

„Kristina Ciasovschih este indignată de faptul că toți moldovenii o ponegresc și încearcă să demonstreze că titlul pe care l-a primit este unul fals.”, scrie unica.md.
Sărăcuța. Ea nici nu înțelege ce i se întâmplă. Iată ce declară Kristina pentru unica.md: „Cu privire la concurs și la felul cât de urât s-a exprimat presa din Moldova, și anume că ”acest concursul este Fals”… Chiar mă așteptam la ceva surprize, dar nu mă gândeam că sunteți atât de inventivi.” Adică dacă închiriem o sală și organizăm o ceremonie de premii Oscar și ți-l oferim ție pe cel  pentru cea mai bună actriță tu o să crezi că ai luat OSCAR? Nu-i nimic, e suficient că ești frumușică. Îți ajunge încă vreo cinci ani.
Falsa Miss România continuă: „Dragii mei, pentru toată presa, atât din Moldova cât și din România, declar: Eu Kristina Ciasovschih am 23 ani și sunt model, nu sunt organizatorul concursului Miss România, nu am nici o atribuție cu marca, asta nu mă privește. Dar uitați-vă că straniu se primește că în ultimii ani, acest concurs nu a fost fals, dar numai cum basarabeanca Kristina Ciasovschih a devenit Miss, atunci și concursul a devenit fals.” „Deținătoarele coronițelor de Miss: Miss România 2011 – Loredana Hrinciu, Miss România 2012 – Maria Iacob, Miss România 2013 – Alexandra Badea, Miss Romania 2014 – Diana Cîrdei, toate sunt deținătoare a coronițelor de Miss, concurs organizat de aceiași organizatori!”

Nu drăguță, n-ai înțeles. Problema nu e că ești basarabeancă, ci rusoaică. Nu putem accepta ca titlul Miss România să fie câștigat de o rusoaică ce nu leagă două vorbe românește. Ia să dai tu un interviu în limba română să te auzim. Miss România trebuie să fie româncă de dincoace sau de dincolo de Prut. Вы понимаете? (înțelegi?) Și dacă te liniștește, nici fetele înșirate de tine nu sunt Miss România. Sunt fake și ele.
Și acum să te readucem cu picioarele pe pământ: Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci este depozitarul din România al mărcilor clasificate după o convenție internațională numită „clasificare Nisa”. Concursul „Miss România” așa cum se vede în fotografia alăturată, nu poate fi organizat decât de titularul mărcii încă din 1993, adică Gavrila INOAN. Omul ne-a dat în scris că Miss România 2015 nu a avut încă loc.

Suplimentar, am declanșat o investigație dacă folosirea mărcii Fashion TV de către Bucharest Fashion Week a avut acordul proprietarilor și dacă se va realiza într-adevăr promovarea promisă designerilor pe FashionTv.
Menționăm că în cazul în care cineva contraface o marcă riscă închisoarea.

Noi ne închipuim că iubitul infractor nu-i traduce exact Kristinei ce scrie presa în limba română și cum ea nu vorbește românește îl crede pe el și prin urmare semnează comunicatul cu Miss România 2015.
Doar că în curând, concursul autentic Miss România își va alege câștigătoarea, o româncă. Ce va face atunci rusoaica Kristina? Vă ținem la curent cu zbaterile ei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.