Carol Ferdinand, fiul Prințului Paul și al Prințesei Lia, a fost prezentat Prințului Albert de Monaco, cu ocazia unei vizite private desfășurate pe 24 ianuarie la palatul din Principatul Monaco, au declarat pentru Mediafax reprezentanții Prințului Paul.
Prințul Paul și Prințesa Lia, împreună cu fiul lor, au fost la Monte Carlo în perioada 22-25 ianuarie, la cea de-a 35-a ediție a Festivalului de Artă a Circului.
Ei l-au prezentat pe fiul lor, Carol Ferdinand, Prințului Albert de Monaco, cu ocazia unei vizite private la palatul princiar, la invitația acestuia.
Prințul Albert de Monaco s-a jucat cu Carol Ferdinand și l-a ținut în brațe.
Pe tot parcursul vizitei lor la Monte Carlo, Prințul Paul, Prințesa Lia și fiul lor au avut mai multe întâlniri cu membrii familiei princiare, patronii Festivalului de Artă a Circului de la Monte Carlo, fiind invitați de către aceștia în loja oficială și participând, ca oaspeți de onoare, la toate evenimentele oficiale organizate cu această ocazie.
Prințul Paul și Prințesa Lia au fost prezenți la Festivalul de Artă a Circului de la Monte Carlo pentru a susține singura echipă a României care a fost inclusă anul acesta în prestigioasa competiție, trupa de acrobate Almas a Circului Globus București, care a câștigat, pentru a treia oară, Clovnul de Bronz.
Cele 23 de acrobate române au concurat cu trupe de circ din Italia, China, Canada, Statele Unite ale Americii, Rusia, Germania, Franța, Republica Cehă, Brazilia, Kazahstan.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane