Home Life Fragmente de craniu și colți ai unui animal preistoric, descoperiți în județul...

Fragmente de craniu și colți ai unui animal preistoric, descoperiți în județul Covasna

DISTRIBUIŢI

Părți din craniul unui animal preistoric și doi colți de mari dimensiuni au fost descoperiți în zona localității Ariușd din județul Covasna, specialiștii spunând că ar putea fi vorba despre rămășițele unui mastodont sau mamut.
 Directorul Muzeului Depresiunii Baraolt, Demeter Laszlo, a declarat, miercuri, că în zona localității Ariușd au fost descoperite, marți, fragmente din craniul unui animal preistoric.
"În urma eroziunii solului a ieșit la suprafață acest schelet de craniu. Un localnic care l-a găsit m-a anunțat despre această descoperire. Este vorba de un fragment de craniu și doi colți în lungime de 25 de centimetri și aproximativ 11 centimetri lățime", a spus Demeter. Directorul Muzeului din orașul Baraolt a explicat că primele date arată că scheletul ar fi aparținut fie unui mamut, fie unui mastodont, fiind exclusă varianta de a fi rămășițele altui animal, având în vedere mărimea colților.
Demeter a precizat că urmează ca scheletul să fie analizat de paleontologi.
Un schelet de mastodont aproape intact, care a fost descoperit în urmă cu circa patru ani tot în județul Covasna, la cariera de exploatare a lignitului din Racoșul de Sus, se află în prezent la Muzeul Depresiunii Baraolt. Conducerea muzeului vrea să amenajeze o secție de paleontologie în care să fie expus și acest mastodont.    

Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.