Home Life Greșeli care trebuie evitate în dietă

Greșeli care trebuie evitate în dietă

DISTRIBUIŢI

Din dorința de a slăbi cât mai repede, tot mai multe persoane țin o dietă strictă, uitând de riscurile care vin odată cu aceasta. Astfel, eforturile se întorc împotriva lor, iar dieta nu doar că se transformă într-un eșec, dar poate da peste cap întregul organism. De aceea, Webmd.com vă sugerează care pot fi greșelile ce ar  trebui evitate atunci când țineți o cură de slăbire. Prima este săritul peste micul dejun. Pare a fi un mod simplu de a reduce din calorii, dar rezultatul poate fi o foame insațiabilă pentru restul zilei. Acest lucru vă poate duce la a mânca snackuri la birou, consumând mai multe calorii decât v-ați fi imaginat.
Cel mai bine este să aveți un mic dejun cu un nivel ridicat de proteine și fibre, care pot reduce foamea pe parcursul zilei. De fapt, studiile arată că oamenii care mănâncă în fiecare dimineață au mai multe șanse de a-și menține greutatea constantă. O altă greșeală este evitarea gustărilor. Poate uneori v-ați dori să mâncați o pungă de covrigei la birou sau să savurați o înghețată. Nu trebuie să le eliminați complet din alimentație, ci să le includeți strategic în dietă. Snackurile vă ajută să vă păstrați metabolismului activ, în special în cazul în care acestea sunt bogate în proteine. O altă eroare a celor care doresc să mai dea jos câteva kilograme este consumul de alimente cu un conținut scăzut de grăsimi. Acestea pot juca un rol important în dietă. Dar „scăzut în grăsimi“ nu înseamnă neapărat și un nivel scăzut de calorii. Cel mai bun mod de a ști cât de multe grăsimi, zaharuri și calorii are un produs este să verificați elementele nutriționale de pe etichetă. Foarte important este consumul de apă. Apa este esențială pentru arderea caloriilor. Dacă vă lăsați organismul singur să facă procesul acesta, puteți ajunge la deshidratare și asta înseamnă că pierdeți mai încet din greutate. Persoanele care beau opt sau mai multe pahare de apă pe zi ard mai multe calorii. Deci, încercați să adăugați un pahar cu apă după fiecare masă și gustare. O altă greșeală este eliminarea produselor lactate. Laptele, brânza și înghețata sunt tabu pentru multe diete, dar renunțarea la ele poate fi contraproductivă.
Un organism lipsit de calciu produce mai multă grăsime, iar suplimentele de calciu nu dau același randament. De asemenea, evitați cântăritul zilnic.
Acesta nu face nimic altceva decât să vă provoace frustrare și să vă dea informații inutile. Dacă obiectivul este de a pierde unu sau două kilograme pe săptămână, veți fi mulțumiți să vedeți asta la sfârșitul perioadei. În plus, dacă ați deveni mai activ, ați putea mânca mai multe din lucrurile care vă plac, fără să vă îngrășați.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.