Scriitoarea de origine română Herta Müller a explicat luni, la Stockholm, cu trei zile înainte de a i se înmâna premiul Nobel pentru literatură, că atunci când s-a confruntat cu moartea sub regimul comunist din România s-a refugiat în literatură, „cu o sete de viață, de cuvinte“, informează AFP.
„În fața morții, reacția mea a fost o sete de viață. O sete de cuvinte. Numai vârtejul cuvintelor reușea să exprime starea mea“, a povestit Herta Müller, în timpul tradiționalei lecturi care precede ceremonia oficială de înmânare a premiului Nobel, care va avea loc joi, la Stockholm.
La Academia Nobel din Stockholm, romanciera, îmbrăcată în negru, a citit în limba germană, pentru câțiva privilegiați, un text care rezuma opera ei de o viață, care i-a adus una dintre cele mai prestigioase recompense internaționale, premiul Nobel pentru literatură pe 2009.
În acest text, Herta Müller a prezentat neplăcerile unui regim care a condus-o la autoexilarea în Germania și care a născut în ea această necesitate vitală de a scrie.
„Putem să o credem, nu să o spunem. Iar ceea ce este imposibil de spus poate fi scris, pentru că scrisul este un act mut, o muncă ce pleacă de la cap pentru a ajunge la mână, evitând gura. În timpul dictaturii, am vorbit mult, mai ales pentru că am decis să nu țip. Cuvintele mele au avut aproape întotdeauna consecințe de nejustificat. Însă scrisul a început prin tăcere, în această scară de uzină, abandonându-mă mie însămi, a trebuit să scot din mine mai mult decât îmi permiteau cuvintele. Cuvintele nu mai puteau exprima ceea ce se întâmpla“, a spus romanciera de origine română.
Pentru ea, „scrisul nu este o chestiune de încredere, ci mai degrabă o sinceră înșelăciune“.
Într-o scenă trăită în realitate, care i-a inspirat romanul „Convocarea“, ea a povestit că „un colos de la servicii secrete“ i-a tulburat viața. „El urla: «Scrieți!». În picioare, mi-am scris după dictare numele, data de naștere și adresa. Apoi: indiferent de gradul de înrudire sau învecinare nu voi spune nimănui că… și iată înfiorătorul cuvânt românesc «colaborez», că colaborez. Acest cuvânt nu l-am scris.“
Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, la Nițchidorf, lângă Timișoara. În 1987, ea a emigrat în Germania, din considerente politice, fiind la ora actuală o prezență apreciată la superlativ în spațiul literaturii în limba germană, dar și în alte țări europene. De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase și importante premii germane și internaționale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) și Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) și cel internațional – „IMPAC Dublin“ Literary Award (1998). Din 1999, ea a fost nominalizată de trei ori, din partea Germaniei, pe lista de propuneri pentru premiul Nobel pentru literatură.
În România, la editura Polirom au apărut volumele „Regele se-nclină și ucide“ (2005), „Este sau nu este Ion“ (2005) și „Animalul inimii“ (ediția a II-a, 2006). Noul ei roman, „Atemschaukel“, va apărea la Humanitas, la începutul lui 2010.
