Home Life În Urali a început „goana după meteor”

În Urali a început „goana după meteor”

DISTRIBUIŢI

Meteoritul care a explodat la mică altitudine deasupra regiunii Celiabinsk din munții Urali a provocat o adevărată "Goană după meteor", ca în celebrul roman al lui Jules Verne, numeroși vânători de meteoriți deplasându-se în zonă pentru a căuta fragmente ce se pot vinde la prețul de câteva mii de dolari pe gram, conform Reuters.
Un astfel de căutător de meteoriți a estimat că o bucată de meteorit ar putea să se vândă cu până la 66.000 de ruble (2.200 de dolari) pe gram – de peste 40 de ori mai mult decât prețul gramului de aur.
„Deocamdată este greu de fixat un preț… Cu cât sunt găsiți mai puțini meteoriți, cu atât prețul lor crește" a susținut Dmitri Kacikalin, membru al Societății ruse a pasionaților de meteoriți.
Cercetătorii de la Universitatea Federală din Urali au fost primii care au anunțat o captură semnificativă: 53 de obiecte mici, din piatră, închise la culoare, culese din jurul lacului Cebarkul, în apropiere de Celiabinsk. Conform testelor la care au fost supuse, aceste obiecte au fost confirmate drept meteoriți. Conform analizelor preli­mi­nare este vorba de niște meteoriți obișnuiți, din rocă, cu un conținut de fier de aproximativ 10%.
Fragmentele au între 0,5 și 1 cm., iar oamenii de știință speră că eventualele bucăți mai mari au căzut în lac, unde, după explozia de vineri s-a format o spărtură în gheață de aproximativ 8 metri. La căutarea organizată a fragmentelor de meteorit au participat 20.000 de oameni, în timp ce numeroase alte persoane au început să caute pietre care arată mai deosebit, în speranța că se vor dovedi a fi bucăți de meteorit. Inevitabil, primele rezultate ale căutătorilor independenți au apărut și pe internet, unde anumite bucăți de așa-ziși meteoriți se vând drept chilipiruri pentru doar 1.000 de ruble (33,18 dolari). Majoritatea celor care au postat astfel de anunțuri încearcă să-i asigure pe eventualii cumpărători că pietricelele lor sunt cu adevărat părți din meteorit. Un anunț postat pe portalul Avito.ru încearcă însă o abordare sinceră:
„Vând o piatră neobișnuită. Poate fi o bucată din meteorit, poate fi un fragment dintr-un OZN sau poate provine de la o rachetă!“

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.