Lipsa exercițiilor fizice cauzează în zilele noastre mai multe decese decât ar cauza fumatul în întreaga lume, sugerează un studiu.
Raportul, publicat în revista „Lancet“ coincide cu startul Jocurilor Olimpice de la Londra. Specialiștii estimează că aproximativ o treime dintre adulți nu fac suficient de multă activitate fizică, cauzând 5,3 milioane de decese pe an, aproximativ același număr ca și fumatul.
Aceasta rată echivalează cu aproximativ unul din 10 de decese de la boli, cum ar fi boli de inimă, diabet, cancerul de sân și cancerul de colon.
Cercetătorii au mai spus că problema actuală s-a agravat atât de rău că ar trebui să fie tratată ca o pandemie. Abordarea necesită un nou mod de gândire, sugerând ca populația să fie avertizată despre pericolele pe care le reprezintă inactivitatea fizică. Echipa formată din 33 de cercetători din întreaga lume, a spus că guvernele sunt nevoite să caute modalități pentru facilita accesul populației și de a stimula activitatea fizică printr-un mod convenabil și sigur. Săptămânal, este recomandat ca adulții să efectueze timp de 150 de minute exerciții fizice moderate, cum ar fi mersul pe jos, cu bicicleta sau activități de grădinărit.
Provocare globală
Perspectivele pentru următoarea generație par sumbră. La nivel global doar un copil din patru cu vârsta de 5 de ani alocă cele 60 de minute recomandate de activitate în fiecare zi.
Studiul a reliefat faptul că oamenii cu venituri mai mari au o pondere mai mare printre persoanele mai puțin active, cum e cazul celor din Marea Britanie, unde mai mult de două treimi din populația adultă fac parte din această categorie.
Cercetătorii admit faptul conform căruia comparațiile între țări a fost dificilă, deoarece infrastructura cât și diferențele sociale poate fi diferite de la loc la loc. Cu toate acestea, au spus că au rămas încrezători că studiul reliefeaza un fapt real.
Pedro Hallal, unul dintre cercetători, a declarat: „Cu viitoarele Jocuri Olimpice din 2012, sportul și activitatea fizică va atrage o atenție extraordinară la nivel mondial. Deși lumea va fi cu ochii pe sportivii de elită din mai multe țări care concurează la evenimentele sportive organizate… totuși majoritatea spectatorilor va fi destul de inactivă“.
„Provocarea globală este clară – activitatea fizică trebuie să devină o prioritate pentru sănătatea publică din întreaga lume pentru a îmbunătăți sau chiar reduce riscul de îmbolnăvire“. Profesorul Lindsey Davies, președinte al Facultății de Sănătate Publică din Marea Britanie, a fost de acord:
„Trebuie să facem tot ce putem pentru a face mai ușor pentru oameni să aibă grijă de sănătatea lor și de a elimina stilul de viață sedentar, ca parte din viața lor de zi cu zi.
„Mediul în care trăim are un rol major. De exemplu, oamenii care se simt în siguranță în parcul lor se vor simți mai în largul lor când vor practica diverse sporturi“.
O viață sedentară duce la o serie de tulburări, cum ar fi hipertensiune arterială, obezitate, depresie, osteoporoză etc.
Presiunea ridicată a sângelui, va duce la tulburări cardiovasculare, cum ar fi accidente vasculare cerebrale, atacuri de cord etc. Corpul este predispus la un număr mare de boli cauzate de stilul de viață sedentar. Dr. Claire Cavaler, de Cancer Research din Marea Britanie, a declarat: „Când vine vorba de prevenirea cancerului, renunțarea la fumat este de departe cel mai important lucru care îl puteți face.“
Parmac Lucian