Ghețarul Pine Island din Antarctica se pregătește să lanseze o bucată de 777 km pătrați de gheață în ocean, într-un proces de pierdere de gheață care a fost accelerat în ultimii ani. Chiar și la cei 777 km pătrați, bucata este modestă raportat la standardele istorice. În 1956, de exemplu, echipajul de pe un spărgător de gheață din Antarctică a zărit un iceberg – lângă Scott Island din Oceanul Pacific de Sud – de mărimea Belgiei.
Cu toate acestea, pierderile din ghețarul Pine Island reprezintă, probabil, contribuția cea mai mare a Antarcticii la creșterea nivelului mării la nivel mondial, notează dr. Hamish Prichard, un cercetător de la British Antarctic Survey.
Ghețarul este un punct cheie pentru calota glaciară din Antarctica de Vest, una dintre cele două suprafețe de gheață majore ale continentului și o importantă sursă de îngrijorare pe termen lung pentru creșterea nivelului mării, pe măsură ce clima globului se încălzește.
Emisiile de dioxid de carbon din arderea combustibililor fosili și din modificarea utilizării terenurilor sunt considerate de oamenii de știință ca fiind un factor-cheie din spatele tendinței de încălzire climatice, în special în ultimii 30 – 40 de ani.
Într-un studiu, publicat în ianuarie în revista Nature Geoscience, o echipă de oameni de știință canadieni au estimat că, chiar dacă emisiile de CO2 s-ar sfârși până în 2100, stabilizând temperaturile globale medii, încălzirea va determina schimbări pe termen lung în curenții oceanici, care vor continua să încălzească apele din jurul Antarcticii timp de mii de ani.
Dacă acest lucru s-ar întâmpla, cercetătorii estimează că ghețarul din Antarctica de Vest s-ar prăbuși până în anul 3000, determinând creșterea nivelului mării cu mulți metri.
Oamenii de știință estimează că fisurile s-au format la sfârșitul lui septembrie sau începutul lui octombrie. Survolarea din 26 octombrie a relevat o fisură lungă de 29 km, lată de aproximativ 74 metri și cu o adâncime cuprinsă între 50 și 58 metri – în esență, până la nivelul mării.
În cazul în care bucata se rupe în următoarele câteva luni, cum e de așteptat, gheața care formează capătul dinspre mare al ghețarului se va retrage la punctul cel mai îndepărtat de la începerea observării în anii 1940, spun cercetătorii de la NA?ê?£A .
Glaciologii „sunt abia la început să înțeleagă de ce ghețarul se schimbă acum”, spune Dr. Prichard. Suspectul principal este apa de ocean relativ caldă – așa-numita apă circumpolară profundă – care este destul de caldă pentru a topi partea inferioară a platoului de gheață.
De obicei, straturile de gheața sunt bine ancorate de fundul mării în apropierea coastei. Dar apa de mare caldă a topit partea inferioară a platformei ghețarului Pine Island, care separă partea de jos de straturile superioare (de creștere) permițându-le acestora să plutească liber. Aceasta permite apei calde suplimentare să traverseze partea de sus și să se adune în spatele bucății separate, determinând topirea accentuată a părții inferioare a platoului.
Deoarece calota se subțiază din partea de jos, gheața mai slabă, neancorată, devine din ce în ce mai vulnerabilă la tensiunile impuse de creșterea și descreșterea mareelor.
Prichard constată că această fisură se formează într-o locație în care, de regulă, calota tinde să se rupă aproximativ o dată la fiecare deceniu. „Deci, ne așteptăm să vedem un mare aisberg în curând”, spune el.
Dar, adaugă el, „va fi foarte interesant să vedem dacă gheața se recuperează acest timp și recrește la dimensiunile actuale”.
Cercetările sale arată că stratul de gheață se subțiază și, probabil, slăbește de-a lungul timpului. În cazul în care devine mai mic, de asemenea, acesta „ar permite ghețarului Pine Island să-și continue trendul de accelerație” și să-și mărească contribuția sa la creșterea nivelului mării.
Dan Preda
