Distracție sau inconștinență?
Se pare că zăpada căzută în ultimele zile nu e motiv de supărare pentru toată lumea. Dacă șoferii găsesc prin venirea anotimpului rece un motiv în plus pentru cheltuieli, de multe ori neplanificat, de acceași părere nu este și un grup de tineri din București care își fac veacul prin parcarea câtorva centre comerciale.
Dornici de adrenalină și de senzații extreme aceștia își leagă săniile de mașinile care părăsesc parcarea profitând astfel de o „plimbare“ gratuită plină de peripeții.
Nu trebuie amintit aici pericolul la care se expun aceștia dar și riscul la care sunt expuși șoferii care nu sesizează din timp faptul că tractează o sanie sau chiar mai multe.
?ê?£i, pentru a fi și în trend cu restul lumii, aceștia își filmează peripețiile și le postează pe internet pentru a arăta și altor doritori cât de „cool“ sînt ei.
Pe internet deja au apărut zeci de filmulețe cu tineri legați cu sania de mașină, de multe ori de mașina unui amic, care rulează în plin trafic și nicidecum într-o parcare unde cât de cât traficul este redus.
Cazul nu este singular
La Brăila, șase tineri au făcut slalom cu săniile printre mașini, pe o arteră principală din oraș. Derapajele controlate pe zăpadă au reprezentat o altă distracție, la fel de periculoasă, surprinsă în ultimele două zile.
Distracția cu sania ar fi putut avea un final tragic pentru patru persoane care au ajuns în barajul de la Râu Sadului. Se pare că sania cu care se deplasau trei dintre cei implicați era legată la o mașină, care a fost lovită de un alt autoturism al cărui șofer circula cu viteză și a pierdut controlul asupra volanului.
În cazul acesta distracția tinerilor s-a încheiat pe patul de spital unde sunt internați și acum cu multiple leziuni la coloană și fracturi ale membrelor.
În județul Prahova, un alt caz pune la îndoială calitatea de părinte, după ce acesta a legat de mașina personală sania în care se aflau cei doi copii ai săi .
Parmac Lucian