O clipă să ne oprim din cotidiana zarvă cu gustul zădărniciei și, înseninându-ne inimile, să ne înălțăm mintea spre ziua ca o ieșire de sub vremi când îngerul Gabriel a vestit Sf. Fecioare Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Proorocise Isaia cum că ”fecioara va zămisli în pântece și va naște Fiu și se numi Emanuel”, spre neuitare însemnând ”Cu noi este Dumnezeu”. Cum toate sunt rânduite de Domul cu înțelepciune și pricepere, s-a întâmplat asta la plinirea vremii, ca pe neașteptate, nu într-un oraș strălucitor, ci în Nazaret, o cetate mică, fără nume prea bun, anume aleasă spre a învăța de la Mântuitorul nostru dintru început virtutea, puterea smereniei cea îndumnezeitoare. Împlinire a rugăciunilor râvnitoare ale părinților ei, Ioachim și Ana, Sf. Fecioară Maria a fost dusă la templu la vârsta de trei ani și a trăit în sfințenie până la adolescență, când s-a logodit cu Iosif, din neamul lui David. Apoi, fost o zi ca aceasta, de lângă cumpăna luminii, când cu o pioasă îndrăznire îngerul Gavriil, al darului, a adus Fecioarei Maria, și prin ea nouă tuturor, vestea cea bună a nașterii Mântuitorului. I s-a adresat cu glas ca de rugăciune: ”Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine!”, cuvinte care, observa Origen, nu au fost spuse până atunci nimănui. Neîndoielnic, Sf. Fecioară știa de proorocia lui Isaia dar nu gândea că tocmai ea va fi învrednicită de dumnezeiasca zămislire și a întrebat: ”În ce fel de închinare poate fi aceasta?” de la Sf. Evanghelist Luca aflăm că atunci îngerul binevestitor i-a spus: ”Nu te teme Marie, fiindcă ai aflat har de la Dumnezeu”. Venit din preaplinul bunei Lui voiri, ”harul” era, deopotrivă, și întru întâmpinarea vieții preacurate a Fecioarei Maria; o viață închinată lui Dumnezeu și împodobită, spun Sfinții Părinți, cu trei mari virtuți, tot atâtea puteri. Smerenia mai întâi, ”haină a dumnezeirii”, după cuvintele ”Spre cine voi căuta, decât spre cel blând și smerit cu inima”. Pare nepotrivit a vorbi despre smerenie, când individualismul hrănind trufia a dus umanitatea într-o criză din care nu sunt semne că vom ieși prea curând. Oare nu din mândrie au căzut îngerii din cer iar Adam și Eva din rai, semn neîndoielnic că mândria seamănă ură și rodește moarte? Cea de a doua este curăția sa feciorească și din Predica de pe Munte știm că sunt fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu. Ca o încununare, a treia virtute este dragostea mult-râvnitoare pentru ”Cel ce a făcut Cel ce a făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor”. Dragostea dumnezeiască și răspunsul pe măsură dat de neprihănita Fecioară a sfărâmat lanțurile vremelniciei cu toată devălmășia ce decurge din ea pentru a ne îndrepta spre lumina cea neînserată a vieții nesfârșite. Sf. Ap. Ioan spune că viața veșnică este: ”Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”. Smerenia, curăția desăvârșită și dragostea prisositoare este întreita alcătuire de puteri ce face lucrătoare asemănarea omului cu chipul divin pe care-l poartă în adâncul cel mai adânc al sufletului ca dor fremătând neostoit.
La Dumnezeu nimic nu e cu neputință
Darul fără de asemănare de la Dumnezeu este Însuși Fiul Său, Iisus Hristos, căruia ”îi va da tronul lui David…și împărăția lui nu va avea sfârșit”. A întrebat fecioara preaînțeleaptă: ”Cum va fi aceasta?” N-a întrebat ”de ce?” fiindcă știa prea bine că e de la Dumnezeu. A întrebat „cum” pentru că știa că cele binevestite erau peste puterea de înțelegere a firii omenești căzute de când Eva a urmat cuvintele pierzătoare ale șarpelui. Vestitorul cuvântului dumnezeiesc i-a spus pe îndelete că toate se vor petrece prin Duhul Sfânt ”Care va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri!”, de aceea pruncul se va numi ”Fiu al lui Dumnezeu”. I-a mai spus că și Elisabeta, ruda sa, soția lui Zaharia, deși în vârstă purta în pântece neroditor până atunci prunc, pe Sf. Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. E o împreună mergere a minții cu inima spre a înțelege că nu-i este dat omului a pătrunde ceea ce, mai presus de fire fiind, este numai a lui Dumnezeu la care” nimic nu e cu neputință”; nu-i este dat creatului să înțeleagă taina Creatorului său, a Cuvântului prin care toate s-au făcut.
Cu adevărat, la Cel ce a făcut cerul și pământul cu toate ale lor, nimic nu e cu neputință și Cel ce l-a făcut pe Adam din pământ iar pe Eva din coasta sa, a făcut prin voia Sa din Fecioară, mama a Fiului Său. Așa a făcut ca femeia neroditoare să aibă prunc și fecioara să-L nască pe Fiul Său mai presus de fire și deasupra speranței. De aceea nici curățenia nu i-a fost întinată și, fiind fecioară, a rămas astfel în timpul și după naștere; s-a făcut om purtător de Dumnezeu dând naștere lui Dumnezeu purtător de om, adică Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit.
Preacurata Fecioară a ascultat cu sfântă sfială și a rostit cuvintele întemeietoare ale mântuirii noastre: ”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Toate fiind împlinite, îngerul a dispărut, s-a dus la cer să înalțe, laolaltă cu toate puterile cerești și cu sporită bucurie, slavă lui Dumnezeu care face minuni. A făcut-o după ce Sf. Fecioară a primit cu supunere cuvântul său pentru că, în bunătatea Sa nesfârșită, Dumnezeu respectă libertatea pe care însuși a dăruit-o omului iar opera de eliberare de sub spectrul răului este una de lucrătoare ascultare a cuvântului divin. Smerenia Fecioarei se preface în ascultare lucrătoare , căci libertatea deplină este a spune „Da” lui Dumnezeu, ”Cel ce singur e bun” și nu potrivnicului cu glas amăgitor. ?ê?£tim de la Sf. Ap. Pavel că ”toate ne sunt îngăduite, dar nu toate folosesc” iar de folos cele venite de la Dumnezeu, care vrea ”ca tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară”. Când înălțăm rugăciuni spre Maica Domnului, deopotrivă și Maica noastră, o facem cu credința știutoare că ea are ”puterea împreună alergătoare cu voirea”. Cu adevărat, Sf. Fecioară este ”binecuvântată între femei” și noi putem spune că prin ”cea mai cinstită decât heruvimii și mai preaslăvită decât serafimii” și împreună cu ea primim mereu reînnoită vestea: ”Domnul este cu noi”. Primind-o cu ascultare, să avem în sufletul și cugetul nostru cuvintele de răspuns ale Maicii Prea Sfinte: ”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Când s-a dus la Elisabeta, mama Sf. Ioan Înaintemergătorul Domnului, aceasta a întâmpinat-o zicând: ”Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău”. Răspunsul a venit pe potrivă : ”Mărește, suflete al meu pe Domnul…că, iată de acum mă vor ferici toate neamurile”.
”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău”
Pe aceste cuvinte întemeietoare s-a înălțat Biserica unde primim binecuvântarea lui Dumnezeu cel Unul în treime: Părinte, Fiu și Duh Sfânt. Ne înclinăm capetele și ne înălțăm inimile încredințați că unde binecuvântarea Lui nu este ascultată și primită spre apare hidoasa domnie a întunericului, urii și a morții, bântuie haotic temeri, adesea acolo ”unde teamă nu e”. În Biserică, nu ca instituție asemenea oricărei alteia, ci ca spațiu-timp privilegiat îl întâlnim pe Dumnezeu și auzim în inimă șoptit: ”Fericită este aceea care a crezut că se vor plini cele spuse de Domnul.” Hristos Însușii rostește : ”Într-adevăr, fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc”. Întâlnim aici sensul deplin al fericirii, cuvânt golit de sens, sunând ca un butoi gol rostogolindu-se până în zădărnicia unor trecătoare funcții, sau primind din acest an o zi internațională, pe 20 martie…Rugându-ne cu râvnitoare credință Maicii Fecioare, o numim pururea fericită și o facem pentru că prin ea și împreună cu ea, noi, ”fiii lacrimilor sale” deprindem cutezanța de ne face ființe spre înviere și fiii ai Luminii. Cum? Având neostoit în inimă cuvintele rostite la nunta din Cana Galileei: ”Orice vă va spune El, faceți!”. Din Evanghelii aflăm toate rostirile lui Iisus Hristos, din scrierile Sfinților Părinți învățăm a-L urmăm pe Cel ce ne asigură în veac: ”În lume, multe necaz veți avea; dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea”. Pe toate le-am așeza sub cuvintele eliberatoare de zădărnicie și deschise veșniciei: ”Fiți voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este!”. De netăgăduit ajutor Preasfânta Fecioară, căreia cu închinăciune ne rugăm: ”Ocârmuiește-mi viața, povățuiește-o către voia Fiului tău și Dumnezeul nostru.”
Elena Solunca Moise
