Libelulele sunt niște prădători aerieni feroce, iar un nou studiu susține că aceste insecte ar putea fi cei mai eficienți vânători din întregul regn animal, conform unui material preluat de New York Times.
Atunci când pornesc la vânătoare, libelulele au o eficiență extraordinară, reușind să-și ucidă prada în 95% din cazuri. De asemenea, apetitul lor este insațiabil. Stacey Combes, care studiază biomecanica zborului de libelulă la Universitatea Harvard, a precizat că a observat odată o libelulă, în laborator, mâncând 30 de muște, una după alta. "Și ar fi mâncat în continuare dacă ar mai fi avut hrană disponibilă".
Într-o serie de documente recente, oamenii de știință au scos în evidență caracteristici importante ale sistemului nervos central al libelulelor, caracteristicile ochilor dar și ale aripilor care transformă aceste insecte în niște ucigași atât de eficienți.
O echipă de cercetători a determinat faptul că sistemul nervos al libelulei are o capacitate de atenție selectivă aproape umană, putând să se concentreze asupra unei singure prăzi în timp ce zboară printr-un roi de insecte similare, la fel cum un om, la o petrecere, poate fi atent la cuvintele unui prieten, estompând zgomotul de fundal.
Cercetătorii au identificat un fel de circuit nervos principal compus din 16 neuroni care conectează sistemul nervos central al libelulei la centrul motor pentru zbor aflat în torace. Cu ajutorul acestui circuit neuronal, o libelulă poate urmări o țintă aflată în mișcare, calculează traiectoria necesară pentru a intercepta respectiva țintă și își modifică în mod subtil calea spre țintă, în funcție de mișcările acesteia.
Libelulele sunt capabile de acrobații aeriene desăvârșite, reușind să zboare deasupra unui punct fix, să coboare în picaj, să zboare cu spatele sau răsturnate, pot pivota la 360 de grade cu doar trei mici bătăi din aripi, și pot atinge viteze de până la 50 de kilometri pe oră – viteze extreme pentru niște insecte. La multe insecte, aripile sunt niște simple extensii ale cutiei toracice și sunt mișcate în același timp prin flexarea întregului torace. La libelule, cele patru aripi transparente și ultraflexibile sunt atașate la torace printr-o musculatură individuală și pot fi manevrate independent una de celelalte, oferind o mobilitate extraordinară în zbor. 'O libelulă poate rămâne fără una dintre aripi și tot își prinde prada fără probleme", conform lui Stacey Combs.
De asemenea, aparatul vizual al libelulelor este, probabil, cel mai performant din lumea insectelor. Ochii libelulelor sunt compuși din două sfere gigantice, fiecare dintre ele fiind alcătuită din aproximativ 30.000 de fațete ca niște pixeli.
Deloc surprinzător, o mare parte dintre studiile despre libelule sunt finanțate de Armata americană care recunoaște în aceste insecte arhetipul pentru drone militare de precizie.
Geo Ioanid