Home Life Mângâierea unui ursuleț de pluș poate atenua sentimentul de anxietate

Mângâierea unui ursuleț de pluș poate atenua sentimentul de anxietate

DISTRIBUIŢI

Animalele moi de pluș, cum ar fi ursuleții, au capacitatea de a atenua sentimentul de anxietate și chiar frica de moarte, fapt ce ar putea sta la baza unei noi "terapii prin îmbrățișare" pentru persoanele care suferă de aceste tulburări, potrivit cercetătorilor olandezi.
 Cercetătorii olandezi de la Universitatea Vrije din Amsterdam au testat ipoteza conform căreia persoanele depresive și cu o stimă de sine scăzută se confruntă mai ușor cu angoasele privitoare la propria moarte și la sensul vieții atunci când au contact cu alte persoane, citați de dailymail.co.uk.
Pe de altă parte, studiul cercetătorilor olandezi, publicat în revista Psychological Science, a demonstrat științific faptul că până și îmbrățișarea unui animal de pluș, cum ar fi un ursuleț, îi poate ajuta pe oameni să se confrunte mai ușor cu probleme existențiale precum frica de moarte și sensul vieții. În cadrul unui experiment la care au participat persoane cu stimă de sine scăzută, subiecții care s-au confruntat cu întrebări despre moarte au estimat valoarea unui ursuleț de pluș la aproximativ 23 de euro, pe când cei care nu au primit astfel de întrebări au estimat valoarea unui ursuleț la aproximativ 13 euro, cu zece euro mai puțin. Faptul că au putut să atingă un ursuleț de pluș în timp ce îi estimau valoarea părea să liniștească participanții cu stimă de sine scăzută, reducându-le nivelul obișnuit de reacții defensive.
"Descoperirile noastre arată că până și atingerea unui obiect neînsuflețit – cum ar fi un ursuleț de pluș – poate reduce angoasele. Atingerea interpersonală este un mecanism atât de puternic, încât până și obiectele care simulează atingerea altei persoane contribuie la oferirea unei semnificații existențiale", a spus psihologul Sander Koole, coordonatorul studiului. Sander Koole și colegii acestuia sunt convinși că atingerea ar putea reprezenta o contribuție utilă adusă terapiilor tradiționale care tratează stima de sine scăzută și tulburările asociate, precum depresia și anxietate.
Cercetătorii explorează în prezent posibilitatea atingerii interpersonale simulate, odată cu crearea "jachetei haptice" care, prin semnale electronice, oferă oamenilor senzația că sunt îmbrățișați.
    
Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.