Una dintre formele de manifestare ale schimbărilor climatice provocate de fenomenul de încălzire globală ar putea fi dublarea frecvenței de producere a fenomenului El Nino – unul dintre cele mai distructive fenomene climatice de pe glob, conform oamenilor de știință, se precizează într-un material publicat de Thomson Reuters Foundation.
Fenomenul El Nino se produce atunci când apa de la suprafață, din zona sudică, tropicală a Oceanului Pacific, se încălzește și se deplasează dinspre partea estică a oceanului spre cea vestică, modificând regimul precipitațiilor pe întreg globul și aducând cu sine, deopotrivă, secete, furtuni și inundații în diferite zone ale planetei.
Printre efectele fenomenului El Nino se numără perioadele de secetă din Africa, pierderi ale recoltelor în Asia de Sud-Est, inundații în Peru și Ecuador și incendii în pădurea amazoniană — efecte care produc la rândul lor pagube de miliarde de dolari.
Conform observațiilor, fenomenul El Nino se produce o dată la un interval cuprins între 5 și 7 ani, iar fenomenele El Nino foarte puternice se succed cu o frecvență de o dată la două decenii. Un studiu recent, publicat în ultimul număr al revistei Nature, atrage atenția asupra faptului că 17 din 20 de modele computerizate de evoluție climaterică folosite de specialiști preconizează că manifestările puternice ale fenomenului El Nino ar putea să-și dubleze frecvența, producându-se o dată la fiecare 10 ani.
'Dacă cineva îmi spune că frecvența producerii fenomenului El Nino se va dubla, eu nu mi-aș face de două ori mai multe griji… Aș fi mult mai îngrijorat de atât“, a comentat Germán Poveda, hidroclimatolog la Universidad Nacional de Colombia și membru al Grupului Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei din cadrul ONU (Intergovernmental Panel on Climate Change — IPCC). Poveda studiază fenomenul El Nino și efectele sale asupra regiunilor tropicale ale planetei de mai bine de 25 de ani.
Printre altele, Columbia este o țară foarte expusă efectelor fenomenului El Nino, o țară care poate fi invocată oricând ca un exemplu care să ilustreze efectele negative diverse ale acestui fenomen, de la generarea de hidroenergie până la agricultură și de la epidemii până la regimul navigației fluviale, conform cercetătorului columbian.
Columbienii își amintesc căderile sistemului național de energie electrică și raționalizarea energiei din perioada mai 1992 — februarie 1993. Columbia obține majoritatea necesarului de energie electrică din hidrocentrale, iar fenomenul El Nino a dus la secarea rezervelor de apă necesare funcționării acestor centrale. Această țară a fost nevoită chiar să treacă la sistemul cu oră de vară pentru a reduce cererea de energie.
Căderile rețelei electrice au avut un impact uriaș asupra economiei. În 1994, o nouă lege deschidea oportunității de a genera electricitate pentru investitorii privați, iar în ultimii 20 de ani au fost modificate reglementările privind regimul energiei electrice pentru a asigura stabilitatea surselor de energie în perioadele în care se manifestă efectele fenomenului El Nino.
Geo Ioanid