Home Life Manuscrise bimilenare de la Marea Moartă au fost postate pe internet

Manuscrise bimilenare de la Marea Moartă au fost postate pe internet

DISTRIBUIŢI

Mii de manuscrise de la Marea Moartă, vechi de peste două milenii, au fost fotografiate și pot fi consultate pe internet, a anunțat marți Autoritatea israeliană pentru antichități, citată de AFP.
Fragmente din cele mai vechi papirusuri cu Vechiul Testament descoperite până acum, printre care cele zece porunci din capitolul 1 al Genezei, psalmi, precum și Cartea lui Isaia în întregime și texte apocrife pot fi accesate de acum pe internet.
Au fost utilizate cele mai moderne tehnici de imagistică, dezvoltate de experți ai NASA, pentru arhivarea și scoaterea din anonimat a mii de fragmente de manuscrise, puțin accesibile până acum marelui public din cauza marii lor fragilități.
Procedeele folosite vor permite și o mai bună analiză a stării de conservare a documentelor respective, care datează din perioada cuprinsă între secolele al III-lea și I î.e.n. Situl cu manuscrisele de la Marea Moartă, considerate printre cele mai importante descoperiri arheologice ale secolului al XX-lea, a fost găsit din întâmplare de un cioban, în 1947, la Qumran, într-o peșteră din apropierea Mării Moarte (Cisiordania).
Majoritatea documentelor se păstrează la Muzeul Israelului din Ierusalim și unele au fost prezentate în străinătate, de exemplu la Berlin, în 2005, însă fragilitatea lor limitează considerabil manipularea și expunerea lor la lumină.    

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.