Cinci persoane fără adăpost, trei bărbați și două femei, sunt judecate de către Curtea specială din Bouches-du-Rhone pentru torturarea și răpirea a două dintre însoțitoarele lor, oameni ai străzii ca și ele, pe care le-au redus la starea de sclavie pentru mai multe zile, informează AFP. Puși sub acuzare pentru „răpire, tortură și acte de barbarie“, „șantaj cu violență“ și chiar „complicitate la viol“, inculpații, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, riscă închisoare pe viață. În ianuarie 2009, una dintre victime, care a reușit să fugă, a povestit polițiștilor calvarul său: timp de 15 zile, ea și o colegă au fost închise, bătute, jefuite, forțate să se violeze reciproc cu diferite obiecte și să-și mănânce excrementele. Oamenii străzii, care au trăit îngrămădiți în Marsilia, pe fondul consumului de alcool și de droguri, au decis să aibă la dispoziție „două sclave“, pe care le-au obligat noaptea să doarmă cu câinii.
După zece zile, torționarii au decis să facă victimele să creadă că sunt libere să plece, dar, după o vânătoare veritabilă de oameni, au fost prinse și pedepsite: una dintre ele chiar a trebuit să suporte o injecție cu apă și sânge, cu consecințe neurologice severe.
Anchetatorii au descris cele două femei ca fiind „căpetenii“, în timp ce experții psihiatrici s-au referit la „o dinamică psihologică a grupului care a funcționat aproape sadic“. Verdictul este așteptat vineri.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane