Flăcările puternice pot fi stinse prin intermediul unui tip special de explozii, afirmă cercetătorii australieni, care au creat o metodă inedită de stopare a incendiilor de pădure cu ajutorul unui boom sonic, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorul Graham Doig, de la Universitatea New South Wales din Australia, a analizat felul în care o undă de şoc şi un curent de aer, provocate de o explozie controlată, au stins flăcările de deasupra unei surse de combustibil – în acelaşi fel în care oamenii sting lumânările suflând deasupra lor, însă la o scală mult mai mare.
Profesorul australian s-a deplasat într-un perimetru de testare a explozibililor, aflat în statul american New Mexico, pentru a înţelege mai bine felul în care unda creată de o explozie poate să stingă un incendiu.
El consideră că metoda pe care a inventat-o pe baza acestor experimente ar putea preveni extinderea incendiilor de pădure, prin stingerea flăcărilor şi limitarea acestora în anumite zone controlate.
„Schimbarea bruscă de presiune provocată de unda de şoc şi impulsul generat de curentul de aer din spatele undei împing flacăra de deasupra sursei de combustibil. Imediat ce flacăra nu mai are acces la combustibil, încetează să mai ardă şi se stinge”, a explicat cercetătorul.
Tehnica prin care o flacără este stinsă folosind curenţi de aer este utilizată de mai mulţi ani în industria petrolului şi a gazelor naturale pentru a stinge exploziile apărute la nivelul puţurilor petrolifere, însă profesorul Graham Doig este primul care a testat această metodă pentru a opri incendiile produse în aer liber.
El consideră că una dintre posibilităţile de utilizare a tehnicii sale pentru a stinge incendiile de pădure ar putea consta în transportarea dispozitivului exploziv cu un elicopter.
„Desigur, imediat ce se produce explozia, îţi doreşti să desprinzi explozibilii de elicopter. Însă transportul cu elicopterul îţi permite să poziţionezi încărcătura explozivă în zone în care, altfel, oamenii nu ar putea să ajungă prea uşor”, a declarat savantul australian.
Profesorul Graham Doig consideră că metoda pe care a inventat-o nu reprezintă un „glonţ magic” care stinge incendiile naturale, însă ea poate fi folosită pentru a opri extinderea lor, contribuind astfel la stingerea flăcărilor.