Stresul este reacția pe care o are omul la solicitările la care este supus. Unii psihologi spun că stresul poate fi folosit în folosul omului. Iată în continuare câteva sfaturi pentru ca el să fie transformat într-un motor al acțiunilor viitoare.
1. Fiți conștient că problema reală este nu lucrul cu care vă confruntați, ci modul cum reacționați. Un renumit medic psihiatru american ne recomandă să ne uităm la un montagne russe. În mașini sunt oameni care de-abia așteaptă să coboare, să scape, acesta fiind stresul negativ. Tot în mașină sunt oameni care abia așteaptă să se dea din nou, strigă, chiuie, acesta fiind stresul pozitiv, și mai sunt și oamenii care par chiar plictisiți, aceștia nu sunt afectați de stres. Cu puțină voință puteți schimba abordarea și să transformați disconfortul provocat de stres într-o provocare.
2. În momentele de tensiune, gândiți-vă la orice altceva. Șirul de gânduri care produc stresul se va rupe și stresul va dispărea.
3. Înaintea unui examen sau prezentări sau a unei întâlniri cu șeful, gândiți pozitiv. Amintiți-vă o realizare anterioară. Nu aveți niciun motiv ca ea să nu se repete.
4. Repetați-vă în gând texte antistres, ori de câte ori vă îngrijorați sau întristați: „totul o să fie bine“, „mereu mă gândesc la ce e mai rău și nu se întâmplă acel lucru“, „ de fapt, ce mare lucru am de făcut?“, „o să trec și peste asta“.
5. Vă stresează telefonul? Inspirați aer adânc și apoi expirați încet. Totul cât ați număra până la 8. Acum puteți răspunde la telefon.
6. Fierbeți? Mutați-vă din locul în care vă aflați. Nici oala luată de pe foc nu mai fierbe, nu?
7. Respirați ușor și calm, după modelul oriental „so-hum“. Când inspirați, rostiți „soooooooo“, când expirați, rostiți „huuuuuuuuum“.
8. Faceți o plimbare în jurul blocului. Cu cât mai lungă, cu atât mai mult stres eliminat.
9. Alcoolul crește agitația. Uitați de paharul de tărie după o zi stresantă. Mai bine faceți o baie fierbinte.
10. Masați-vă ușor tâmplele. Vă va ajuta să relaxați mușchii în alte zone.
11. Nu mai strângeți din dinți. Lăsați maxilarul liber și mișcați-l ușor. Așa veți lăsa mușchii să se relaxeze.
12. Ascultați muzică liniștită. E o armă bună în lupta cu stresul.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane