Moș Crăciun oferă un exemplu negativ în materie de sănătate, având burtă și deplasându-se mereu într-o sanie, deși ar trebui să țină regim și să meargă pe jos sau cu bicicleta, potrivit unui studiu realizat de un cercetător australian, publicat joi în „British Medical Journal“, informează AFP.
„Pe plan epidemiologic, există o corelație între țările care îl venerează pe Moș Crăciun și cele în care rata obezității la copii este ridicată“, a declarat Nathan Grills, un specialist australian în domeniul sănătății publice. El consideră însă că este „prematur“ să se stabilească un raport de cauzalitate, chiar dacă imaginea lui Moș Crăciun promovează mesajul, în opinia sa, potrivit căruia „obezitatea este sinonimă cu buna dispoziție și cu jovialitatea“. Nathan Grill reamintește, în studiul său, tradiția din anumite țări conform căreia oamenii lasă noaptea pe masă multe prăjituri și brandy pentru Moș Crăciun, acestea având un efect negativ asupra siluetei Moșului, dar și pentru „obezitatea parentală“. În opinia cercetătorului australian, oamenii ar trebui încurajați să împartă mai degrabă cu renii lui Moș Crăciun porțiile de morcovi și de țelină care sunt lăsate noaptea afară, pentru aceștia, în fața casei. În studiul său, cercetătorul australian a remarcat că, pe anumite cărți poștale, Moș Crăciun încă mai apare fumând pipă. „Putem ușor să ne imaginăm raționamentul unui copil de 12 ani: «Moșul fumează, trebuie să aibă deja 99 de ani, dar încă nu a murit din cauza unui cancer la plămâni».“
Moș Crăciun ar putea fi acuzat și de anumite activități periculoase, mai ales că nu își pune niciodată centura de siguranță, nici nu poartă cască de protecție atunci când călătorește în jurul Pământului, în sania lui trasă de reni zburători.
În această perioadă marcată de pandemia de gripă, riscul ca el să contracteze sau să propage virusul H1N1 – prin intermediul dublurilor sale care mișună pe străzi și în centrele comerciale – este cât se poate de real. „Moș Crăciun este un potențial focar de maladii infecțioase“, a declarat Nathan Grills, care citează un studiu care susține că, în medie, oamenii „strănută sau tușesc în prezența lui de până la 10 ori pe zi“.
Expertul australian s-a arătat contrariat de faptul că angajarea unui actor de figurație în rolul lui Moș Crăciun nu este însoțită de un control al stării lui de sănătate, mărturisind propria lui experiență din acest domeniu. „Eram sărutat sau luat în brațe de fiecare dată de copiii care aveau nasul înfundat și nimeni nu mi-a dat vreodată ceva cu care să-mi șterg obrajii între doi clienți“, potrivit unuia dintre cei care au experimentat rolul de Moș Crăciun. Același Nathan Grills propune o nouă imagine a lui Moș Crăciun, aceea a unui bărbat zvelt, care face mult sport pentru a se antrena în vederea efortului dur care îl așteaptă pe 24 decembrie.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane