În timp ce data presupusei Apocalipse se apropie, din ce în ce mai multe teorii sunt emise despre cum va pieri planeta Pământ, acestea fiind demontate de specialiștii NASA, care au lansat un videoclip intitulat „De ce lumea nu s-a sfârșit ieri“ cu 10 zile înainte de termenul sfârșitului lumii conform calendarului mayașilor.
Folosind pe rând fiecare mit format în jurul sfârșitului calendarului mayaș, experții în astronomie și în mișcarea planetelor demontează toate noțiunile conform cărora Soarele ar iradia atmosfera sau o planetă ar lovi Pământul, scrie Daily Mail. Din moment ce, în caz că experții se înșeală, nu va mai fi nimeni prin preajmă care să observe nereușita, aceștia par atât de siguri că viața pe Pământ va continua, încât videoclipul care trebuia să apară pe 22 decembrie a fost lansat miercuri, 12 decembrie.
„Dacă urmărești videoclipul acesta, înseamnă un singur lucru… lumea nu a luat sfârșit ieri“, începe materialul video. Profeția despre sfârșitul vieții pe Pământ este bazată pe interpretarea calendarului mayaș străvechi care pretinde că lumea se va sfârși pe 21 decembrie 2012.
Una dintre teoriile prevestitoare spune că Nibiru, o planetă călătoare descoperită de sumerienii antici, va lovi Pământul pe 21 decembrie, eradicând rasa umană. Oamenii de știință, în schimb, spun că nu există o asemenea planetă, videoclipul celor de la NASA pretinzând că toate teoriile apocaliptice sunt construite pe o mare neînțelegere.
„Nu a existat nicio profeție mayașă care să prevestească sfârșitul lumii“, a spus Dr John Carlson, directorul Centrului pentru arheoastronomie, care studiază fenomenul 2012 de 35 de ani.
Potrivit științei noastre, Big Bang a avut loc acum 13,7 miliarde de ani, dar există date în ruinele mayașe care întind existența acestei civilizații undeva la un miliard de milarde de ori mai departe de atât, povestește același specialist. „Calendarul Lung al mayașilor a fost realizat pentru a ține socoteala unor intervale atât de lungi și este cel mai complex sistem calendaristic conceput vreodată.“
Dr Carlson explică în videoclipul NASA că sistemul acestui calendar pur și simplu se „rostogolește“ când ajunge într-un punct de unde calendarul e desemnat să se repete.
„Repetiția este punctul cheie al fenomenului 2012“, a precizat Dr Carlson, adăugând: „Conform teologiei mayașilor, lumea a fost creată cu 5.125 de ani în urmă, într-o dată pe care am scrie-o sub forma 11 august, 3114 î.Hr. De la data aceasta, care acum va ajunge din nou la 0, s-au scurs 13 cicluri mayașe, dar nicio profeție distructivă nu se potrivește cu acest punct.“
Potrivit unei alte teorii, câmpul magnetic al Pământului se va inversa, producând consecințe cumplite, precum uragane violente și pierderea tuturor sistemelor electronice de comunicare.
Alții consideră că Pământul se va năpusti năvalnic spre o gaură neagră din centrul Căii Lactee, care va absorbi rasa umană în întuneric.
Un alt doctor care sprijină punctul de vedere al lui John Carlson este Dr. Don Yeomans, conducătorul Programului pentru Obiecte apropiate de Pământ din cadrul NASA. Yeomans a spus că niciun asteroid cunoscut sau cometă nu se află în curs de coliziune cu Pământul.
„La fel cum nicio planetă nu se îndreaptă spre noi ca să ne distrugă“, consideră acesta.
Într-adevăr, dacă ar exista vreo planetă sau cometă care să vină spre noi săptămâna viitoare, ar trebui să putem vedea deja un punct strălucitor pe cer, potrivit clipului celor de la NASA. De asemenea, Lika Guhathakurta, un alt expert NASA, conducătorul programului „Viața cu o stea“ din cadrul agenției spațiale, a negat posibilitatea ca Soarele să fie o amenințare pentru viață.
„În acest moment, soarele se apropie de vârful ciclului de activitate de 11 ani, dar acesta este cel mai slab ciclu solar din ultimii 50 de ani“, a spus Guhathakurta.
Totuși, în ciuda videoclipului edificator pentru siguranța de sine a NASA, dezastrele recente, incluzând cutremurul din Japonia, precum și pandemiile și grijile economice, conturează un climat global al fricii, care pentru unii reprezintă prevestirea unei nimiciri iminente.
Mediafax