Home Life O bacterie vie în vârstă de 34.000 de ani, descoperită în...

O bacterie vie în vârstă de 34.000 de ani, descoperită în California

DISTRIBUIŢI

O bacterie vie în vârstă de aproximativ 34.000 de ani, despre care oamenii de știință afirmă că ar putea fi cea mai „bătrână“ formă de viață vie de pe Terra, a fost descoperită într-un deșert din statul american California, informează dailymail.co.uk.
Descoperirea a fost făcută cu ocazia unor săpături efectuate în deșertul Death Valley din California de o echipă de arheologi care căuta cristale de sare, cu ocazia unor cercetări despre schimbările de climă. Bacteriile au fost descoperite în interiorul unor mici „camere“ pline de fluid din interiorul cristalelor de sare.
„A fost o mare surpriză pentru mine. Sunt vii, însă nu au suficientă energie pentru a înota în acele camere și nu se reproduc. Nu fac nimic altceva decât să se mențină în viață“, a declarat Brian Schubert, autorul acestei descoperiri, într-un interviu acordat site-ului OurAmazingPlanet.com.
Brian Schubert, profesor asistent la University of Hawaii, a precizat că bacteriile descoperite au dimensiuni extrem de mici și se află într-o stare asemănătoare celei care se instalează în timpul procesului de hibernare.
Incredibila „longevitate“ a micuțelor bacterii pare să se explice prin faptul că ele au rămas captive în interiorul cristalelor de sare împreună cu alge microscopice din familia Dunaliella.
„Cel mai interesant aspect a fost acela că am descoperit alge Dunaliella în acele camere, sugerând faptul că ele ar putea fi o sursă de hrană pentru bacterii“, a precizat savantul american.
Studiul cercetătorilor americani a fost publicat în numărul din luna ianuarie al revistei „GSA Today“, publicația oficială a asociației Geological Society of America.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.