O capsulă Soyuz, având la bord trei astronauți provenind de pe Stația Spațială Internațională (ISS) – un italian, un rus și o americancă -, a aterizat cu bine în Kazahstan, a anunțat marți Centrul de control pentru zboruri spațiale (TSOUP) din apropiere de Moscova, citat de AFP. „Au aterizat și se simt bine. Au aterizat în jurul orei locale 06.27 (02.27 GMT)“, a declarat un purtător de cuvânt al TSOUP.
Rusul Dmitri Kondratiev, Catherine Coleman, din SUA, și italianul Paolo Nespoli au aterizat la locul prevăzut, în apropiere de orașul Jezkazgan, după ce au petrecut 159 de zile în spațiu.
Capsula Soyuz TMA-20 a efectuat o „aterizare ușoară“ în stepele din Kazahstan, coborârea ei spre Terra fiind încetinită la intrarea în atmosferă cu ajutorul unei parașute, se afirmă pe site-ul TSOUP. Trei avioane și 14 elicoptere au fost mobilizate pentru a asigura securitatea operațiunii și pentru a ajunge cât mai repede la capsula celor trei astronauți. Aceștia au fost scoși din capsula Soyuz și instalați, deși marcați după o astfel de aterizare, dar totuși în bună formă, în trei fotolii așezate în stepa kazahă. Astronauții au fost apoi repatriați în elicopter.
Capsula Soyuz TMA-20 s-a desprins de ISS luni, la ora 21.35 GMT, începându-și coborârea spre Terra.
În timpul misiunii sale la bordul ISS, comandantul echipajului, rusul Dmitri Kondratiev, a efectuat două ieșiri în spațiu, cu o durată totală de peste 10 ore. Dmitri Kondratiev, Catherine Coleman și Paolo Nespoli au lăsat la bordul ISS un echipaj sosit pe 7 aprilie, alcătuit din rușii Alexandr Samokutiaev și Andrei Borissenko și americanul Ronald Garan.
Misiunea lor a marcat cea de-a 50-a aniversare a primului zbor în spațiu reușit de către om – cosmonautul rus Iuri Gagarin.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane