Super-Terra, o exoplanetă aflată la o distanță de 40 de ani-lumină de Pământ, este bogată în apă și are o atmosferă densă în care vaporii de apă există din abundență, informează dailymail.co.uk.
Astronomii japonezi au folosit telescopul Subaru pentru a monitoriza tranzitul acestei planete prin fața stelei sale, aflată în centrul galaxiei noastre, Calea Lactee.
Oamenii de știință confirmaseră deja anterior că această exoplanetă are o atmosferă densă, însă ei nu puteau să determine dacă atmosfera ei era alcătuită în principal din hidrogen sau din vapori de apă.
Savanții niponi au putut să confirme recent faptul că "Super-Terra" are o atmosferă bogată mai degrabă în apă decât în hidrogen.
Planetele din categoria "Super-Terra" sunt exoplanete care orbitează în jurul unor stele din afara Sistemului Solar, care sunt mai mari decât Pământul, dar mai mici decât planete uriașe precum Uranus și Neptun. Tranzitul acestor planete prin fața stelelor lor permite oamenilor de știință să măsoare schimbările de lungime de undă a strălucirii acelor stele, identificând astfel compoziția atmosferei acelor planete. Planeta analizată de astronomii japonezi se numește GJ 1214b și este una dintre cele mai bine cunoscute "Super-Terra", fiind descoperită în 2009 cu ajutorul programului MEearth Project.
GJ 1214b are un diametru de 2,6 ori mai mare decât cel al Terrei și are o greutate de aproape șapte ori mai mare decât cea a Pământului.
Ea orbitează în jurul uni stele pitice roșii, la o distanță de 2 milioane de kilometri de aceasta, efectuând o rotație completă la fiecare 38 de ore.
Această planetă a fost analizată anul trecut și cu ajutorul telescopului spațial Hubble. Spectrul luminos detectat în jurul planetei, deosebit de colorat, i-a ajutat pe oamenii de știință să ajungă la concluzia că GJ 1214b are o atmosferă densă și bogată în vapori de apă.
Totodată, cercetătorii consideră că GJ 1214b are o temperatură medie de 230 de grade Celsius, fiind mult prea ridicată pentru a putea să întrețină viața terestră.
Până în prezent, oamenii de știință au descoperit peste 800 de exoplanete, iar 12 dintre ele ar putea fi locuibile.
Mediafax