Home Life O scrisoare bizară trimisă de Ernest Hemingway actriței Marlene Dietrich, scoasă la...

O scrisoare bizară trimisă de Ernest Hemingway actriței Marlene Dietrich, scoasă la licitație

DISTRIBUIŢI

O scrisoare bizară trimisă de Ernest Hemingway actriței Marlene Dietrich în 1955 va fi scoasă la vânzare într-o licitație care va avea loc pe internet, în a doua jumătate a lunii martie, informează hollywoodreporter.com.
Scrisoarea, cu un stil aproape suprarealist și uneori explicit, este semnată de Hemingway cu apelativul "Papa" și descrie foarte bine "machismul" care îl caracteriza pe scriitor.
Marlene Dietrich și Ernest Hemingway s-au cunoscut la bordul unui transatlantic pe ruta Paris – New York, în 1934, și au devenit prieteni pe viață. Deși nu au fost niciodată amanți, îndelungata lor corespondență a fost marcată de dorință mutuală și afecțiune.
Scrisoarea începe cu un paragraf în care Hemingway răspunde nemulțumirilor exprimate de Dietrich în legătură cu un show din Las Vegas în care ea juca rolul principal, însă textul virează destul de abrupt într-o altă direcție și devine bizar.
"Dacă eu aș fi fost pe scenă, show-ul ar fi avut ceva inedit, tu ai fi fost aruncată pe scenă, beată, dintr-un mortier cu autopropulsie", scria romancierul. "După ce vei fi ajuns pe scenă, beată și goală, eu aș apărea din spatele scenei sau din spatele tău, în haine de seară și mi-aș fi scos foarte repede hainele de seară pentru a te acoperi pe tine, dezvăluind astfel fizicul meu de Burt Lancaster", mai scria acesta.
Într-o mențiune ulterioară, Hemingway spune că i-ar plăcea ca producătorii show-ului "să folosească aspiratoare cu aspirație inversată pentru a scoate hainele lui de seară de pe ea".
"Asta este scena care te zguduie cu adevărat și eu am ceea ce trebuie pentru ea. O joc alături de o balenă uriașă din cauciuc denumită Captain Ahab. Tu faci spume la gură, desigur, pentru a arăta că noi jucăm cu adevărat, apoi îmbuteliem acea spumă și o vindem oricărui client supraviețuitor", scria Hemingway într-un alt paragraf al scrisorii.
Textul a fost scris în timpul filmărilor de la adaptarea cinematografică a romanului său "Bătrânul și marea", regizată de John Sturges. Romancierul i se plângea actriței în acea scrisoare în legătură cu faptul că a fost însărcinat cu prinderea unui pește foarte mare care să fie utilizat într-o scenă importantă din film.
Fără a putea să anticipeze faptul că va ajunge să fie scoasă la licitație, scrisoarea lui Hemingway se încheie cu o notă ironică și fatalistă despre natura celebrității: "Cred că ai putea să spui că și tu și eu am obținut ceea ce oamenii ne-au permis să păstrăm. ?ê?£i ce dacă. Asta e un rahat. Te iubesc ca întotdeauna – Papa".
Scrisoarea face parte dintr-un total de 250 de obiecte care au aparținut actriței Marlene Dietrich și care au fost lăsate moștenire celor trei nepoți ai acesteia. Colecția include celebrele costume bărbătești negre purtate de actriță, ochelari de soare, o mașină de scris, brichete, fotografii, ceasuri și scrisori.
Licitația va avea loc între 19 martie și 6 aprilie pe site-ul Auctionmystuff.com.
Unele dintre obiecte sunt expuse în prezent la The Hollywood Museum din Los Angeles.

Dina Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.